Locul europarlamentar al lui Hellvig, preluat de următorul pe listă, botoșăneanul Mihai Ţurcanu

Locul europarlamentar al lui Hellvig, preluat de următorul pe listă, botoșăneanul Mihai Ţurcanu

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, marţi, că mandatul de europarlamentar al lui Eduard Hellvig, rămas vacant după validarea sa la conducerea SRI, va fi preluat de următorul de pe lista de la alegerile europarlamentare, respectiv de Mihai Ţurcanu.

Stroe a fost întrebat cine va prelua mandatul de europarlamentar din partea PNL rămas vacant ca urmare a demisiei lui Eduard Hellvig, care a preluat conducerea SRI.

„Conform legii care guvernează alegerile europarlamentare, următorul din listă este cel care va merge la Bruxelles. Nu a existat o dezbatere pe acest subiect în această şedinţă (a conducerii vechiului PNL, n.r.), în mod normal Mihai Ţurcanu este următorul europarlamentar din lista pe care am avut-o anul trecut”, a răspuns purtătorul de cuvânt al PNL.

Stirea anterioara

Două trupe din Botoșani calificate la Masters World Dance din Croația. Vezi despre cine este vorba! - VIDEO

Stirea Urmatoare

Bucurie adusă de polițiști unor familii în preajma sărbătorilor pascale - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.