Jumătate de miliard de lei pentru dezvoltarea mediului rural botoșănean

Jumătate de miliard de lei pentru dezvoltarea mediului rural botoșănean

Județul Botoșani a atras aproximativ 100 de milioane de euro prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, în cadrul căruia au fost finanțate peste 1400 de proiecte, clasându-se pe locul al treilea la nivel regional.

Cei mai mulți bani au fost alocați pentru investiții în exploatații agricole, modernizarea infrastructurii de procesare și comercializare a produselor agricole, instalarea tinerilor fermieri, crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mica, înființarea de activități neagricole în zone rurale și dezvoltarea fermelor mici.

„Botoșani este un județ cu potențial agricol uriaș. Mi-am asumat misiunea de a susține fermierii, procesatorii și oamenii care trudesc pământul, aceștia fiind nucleul de dezvoltare a mediului rural. PNDR este un loz câștigător pentru județ, dar și pentru mine. Am organizat întâlniri cu peste 1000 de fermieri botoșăneni pentru promovarea PNDR, prilej cu care am cunoscut profesioniști și oameni ghidați de valori autentice. Din tribuna Senatului sau din mijlocul sătenilor, am fost dintotdeauna și rămân portavocea fermierilor”, a afirmat senatorul PSD Lucian Trufin.

Județul Botoșani a depășit toate celelalte județe ale Moldovei la atragerea fondurilor nerambursabile pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole. S-au finanțat 17 proiecte în valoare de 32 de milioane de euro, sumă din care 52% sunt fonduri europene nerambursabile.

De asemenea, județul este lider de clasament la obținerea fondurilor pentru instalarea tinerilor fermieri. S-au finanțat 221 cereri în valoare de 9,21 milioane de euro, sumă acoperită integral prin PNDR. Tot pe prima poziție se află și în ceea ce privește dezvoltarea fermelor mici, 326 de beneficiari atrăgând 4,89 milioane de euro din fonduri europene.

Alte rezultate remarcabile vizează investițiile în exploatații agricole, cu 19 proiecte pentru care s-au atras 15,5 milioane de euro (locul III în regiune) și înființarea de activități neagricole în zone rurale, cu 47 de cereri pentru care s-au alocat 2,67 milioane de euro prin PNDR (locul II în regiune).

„Sunt încântat de rezultatele obținute în județul Botoșani privind absorbția de fonduri prin PNDR. Reușita se datorează bunei colaborări cu administrațiile locale, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Direcția Județeană de Agricultură și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cărora le mulțumesc. Am motive să cred în contribuția mea la acest succes. Anul 2023 a venit cu o nouă provocare favorabilă, deschizând calea prosperității prin Planul Național Strategic. Rămân un partener de încredere al fermierilor botoșăneni și demarez o campanie dedicată lor. Voi străbate județul și voi propovădui fiecare oportunitate de finanțare, oferind suport, consultanță și mediere la nevoie. Agricultura este cartea noastră de vizită, iar între oamenii care trudesc pământul mă simt acasă”, a subliniat Lucian Trufin.

Stirea anterioara

„Ștefan Luchian în versuri, știință și culoare”

Stirea Urmatoare

Bucurie adusă de polițiști unor familii în preajma sărbătorilor pascale - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.