Dolineaschi: „Ponta a alocat la Botoșani cea mai mare sumă din țară  privind plata drepturilor însoţitorilor persoanelor cu dizabilităţi”

Dolineaschi: „Ponta a alocat la Botoșani cea mai mare sumă din țară privind plata drepturilor însoţitorilor persoanelor cu dizabilităţi”

Președintele PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi, a declarat că în urma discuțiilor pe care le-a purtat cu primul ministru Victor Ponta, Guvernul a alocat pentru județul Botoșani cea mai mare sumă din țară în ceea ce privește plata drepturilor însoțitorilor persoanelor cu handicap, respectiv 5,5 milioane lei din totalul de 87 milioane lei.

„Am vorbit cu domnul prim ministru și având în vedere că în județul Botoșani au fost deficiențe în anii precedenți în ceea ce privește asistența socială era normal să se recupereze rămânerile în urmă, pentru că sunt multe probleme sociale în județ care nu își aveau rezolvarea. Vreau să îi mulțumesc lui Victor Ponta că a ținut cont de problemele botoșănenilor și a înțeles că trebuie să facem și Guvernare pentru Botoșani, așa cum am promis în campania electorală”, a declarat Andrei Dolineaschi.

Cel mai important lucru este că până de sărbători, toți însoțitorii persoanelor cu dizabilități vor primi toate sumele restante pentru plata drepturilor de care trebuie să beneficieze. „În urma discuțiilor pe care le-am avut cu primarii din județul Botoșani am înțeles că plata acestor drepturi reprezintă o prioritate, iar Guvernul Ponta a alocat exact suma solicitată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani. Acest lucru se datorează celor care au făcut demersuri susținute la nivelul Guvernului, chiar dacă mai puțin vizibile și nu acelora care au preferat poziția confortabilă de a-și face imagnie criticând în permanență activitatea executivului condus de Victor Ponta“, a completat președintele PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.