Doina Federovici realeasă în conducerea Senatului României

Doina Federovici realeasă în conducerea Senatului României

Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a fost realeasă de colegii parlamentari membru al Biroului Permanent al Senatului României în funcția de chestor, ca urmare a activității legislative intense pe care a desfășurat-o în plenul Parlamentului și a comisiilor de specialitate în prima sesiune parlamentară din legislatura 2016-2020.

Prin urmare, senatorul botoșănean se află în topul parlamentarilor activi, elaborând alături de alți colegi 26 de inițiative legislative. La acestea se adaugă 43 de luări de cuvânt în plen, susținerea a 20 de declarații politice și transmiterea a 30 de întrebări și interpelări către ministere pentru rezolvarea problemelor de pe plan local.

„Le mulțumesc colegilor senatori pentru încrederea acordată. Este o onoare pentru mine să fac parte din conducerea celui mai înalt for legislativ al țării noastre. Așa cum am procedat și până acum, voi trata cu seriozitate și responsabilitate activitatea parlamentară și voi face tot ce va ține de mine pentru adoptarea cât mai rapidă a proiectelor de legi pentru promovarea măsurilor și programelor pe care PSD le-a promis cetățenilor la începutul acestui mandat”, a declarat Doina Federovici.

Plenul Senatului a votat Biroul Permanent pentru noua sesiune parlamentară, format din preşedinte, patru vicepreşedinţi, patru secretari şi patru chestori, cu respectarea ponderii numărului de senatori ai fiecărui grup faţă de numărul total de membri.

Biroul permanent al Senatului, pentru a doua sesiune a anului 2017, este constituit din: preşedinte – Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE), vicepreşedinţi – Niculae Bădălău şi Claudiu Iulian Manda (PSD), Cornel Popa (PNL) şi Mihai Goţiu ( USR), secretari – Radu Oprea şi Marian Pavel (PSD), Ionel Marcel Vela (PNL), Ion Ganea (PMP) şi chestori – Doina Elena Federovici şi Paul Stănescu (PSD), Ion Popa (PNL) şi Tanczos Barna (UDMR).

 
Stirea anterioara

Furtunile au făcut ravagii în ţară: Acoperişuri smulse, copaci puşi la pământ şi drumuri blocate

Stirea Urmatoare

Noi schimbări în cazul Cardului de Sănătate! Ce trebuie să știe românii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.