Doina Federovici: „Guvernul Ponta va acorda 640 milioane de lei agricultorilor ale căror culturi au fost afectate de secetă”

Doina Federovici: „Guvernul Ponta va acorda 640 milioane de lei agricultorilor ale căror culturi au fost afectate de secetă”

În urma rectificării bugetare pozitive care va fi aprobată în ședința de Guvern din 23 octombrie 2015, executivul va aloca 640 milioane de lei agricultorilor ale căror culturi au fost afectate de seceta din această vară.

Această sumă va fi distribuită către fermieri imediat după ce se va primi acordul Comisiei Europene și vor fi depuse cererile de despăgubire, cel mai probabil începând cu data de 1 noiembrie, urmând ca de la începutul sau jumătatea lunii decembrie (imediat ce va veni răspunsul Comisiei Europene) să înceapă și plata efectivă a acestor despăgubiri.

„Vor fi despăgubiți toți agricultorii care au suferit pierderi pe arii mai mari de 30% din suprafețele cultivate, conform normativelor europene in vigoare. Valorile acestor despăgubiri vor fi diferite, în funcție de stadiul de afectare a fiecărui beneficiar. Se vor acorda despăgubiri persoanelor fizice şi juridice sub forma unor ajutoare de stat pentru următoarele tipuri de culturi: porumb boabe, floarea-soarelui, soia, cartof, sfeclă de zahăr, legume, plante de nutreț, pășune și fâneață. La nivelul județului Botoșani, unul dintre cele mai afectate de seceta din această vară, conform datelor centralizate de ministerul agriculturii, numărul beneficiarilor este de peste 19.000” a declarat senatorul PSD Doina Federovici.

Având în vedere faptul că toate sumele de mai sus reprezintă ajutoare de stat, statutul de membru al Uniunii Europene a României impune avizul Comisiei Europene pentru toate sumele care se erijează în ajutoare de stat.

S-a dorit acordarea acestui sprijin mult mai uşor şi mult mai repede, însă fără notificarea Comisiei persoanele fizice care reprezintă peste 95% din beneficiari nu se calificau, astfel soluţia adoptată de Guvern este cea corectă faţă de agricultori.

Totodată, pe lângă suma precizată mai sus, vor mai fi alocate încă 106 milioane lei pentru plata subvenției la motorină pentru persoane juridice pentru trimestrul III, în condiţiile în care în şedinţa de Guvern de marţi au fost alocate sumele pentru trimestrele I şi II.

Stirea anterioara

Atenție șoferi: DJDP Botoşani informează populaţia că se efectuează lucrări pe unele drumuri județene

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.