Veste bună pentru tinerii care vor să îşi construiască o casă în 2017. Vezi ce ajutor primesc de la stat

Veste bună pentru tinerii care vor să îşi construiască o casă în 2017. Vezi ce ajutor primesc de la stat

Tinerii care vor să-şi construiască o casă în 2017 pot primi o mână de ajutor de la stat, conform legislaţiei în vigoare, prin acordarea la cerere a unui teren gratuit. Totuşi, pentru a putea beneficia de această facilitate, solicitanţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii.

Regulile pentru acordarea gratuită de teren pentru construirea unei case sunt incluse, în momentul de faţă, în Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.

Persoanele care au o vârstă cuprinsă între 18 şi 35 de ani au posibilitatea de a cere autorităţilor locale atribuirea unei suprafeţe de teren, în vederea construirii unei locuinţe proprii. Practic, terenul este acordat pentru folosinţă gratuită, atât timp cât există casa pe el, însă acesta poate fi cumpărat ulterior de la stat.

„Prezenta lege reglementează regimul atribuirii, la cerere, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani a unei suprafeţe de teren, din terenurile aflate în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. Atribuirea terenului se face în folosinţă gratuită pe durata existenţei locuinţei proprietate personală, în limita suprafeţelor disponibile, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti în care este situat terenul", prevede actul normativ, cu precizarea că atribuirea terenurilor este făcută într-o anumită ordine de prioritate, în funcţie de criteriile aprobate de fiecare consiliu local.

Suprafeţele terenurilor solicitate de tineri sunt acordate ţinându-se cont de localitatea despre care este vorba. Astfel, pentru municipii şi sectoarele Bucureştiului, suprafaţa minimă ce poate fi atribuită este de 150 de metri pătraţi, iar cea maximă - de 300 de metri pătraţi. În cazul oraşelor, suprafeţele variază între 250 şi 400 mp, în timp ce în comune şi în sate suprafeţele variază între 250 şi 1.000 mp.

Fiecare localitate trebuie să inventarieze anual terenurile ce pot fi atribuite tinerilor, să le valideze prin hotărâre a consiliului local şi apoi să informeze cetăţenii cu privire la acestea, prin afişare la sediul consiliului local, după cum se arată în normele pentru aplicarea Legii nr. 15/2003.

Tinerii nu trebuie să deţină casă sau teren

Pentru a putea cere teren gratuit de la stat, tinerii trebuie să aibă cel puţin 18 şi cel mult 35 de ani. Iar la data depunerii şi la data rezolvării solicitării nu trebuie să fie proprietari ai unei locuinţe sau ai unui teren destinat construirii unei case, indiferent în ce localitate ar fi acestea. Totuşi, de reţinut este că autorităţile locale au dreptul să stabilească şi unele criterii suplimentare.

Cererea de atribuire a terenului se poate depune, conform Legii nr. 15/2003, la consiliul local al comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti în care îşi are domiciliul solicitantul şi trebuie să conţină prenumele, numele şi domiciliul acestuia. Pe lângă acest document (al cărui model este anexat articolului), tinerii mai trebuie să depună:

copie a certificatului de naştere;
copie a cărţii de identitate;
declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul nu deţine/n-a deţinut în proprietate o locuinţă/un teren destinat construirii unei locuinţe;
declaraţie similară, însă care se depune la data rezolvării cererii.

Stirea anterioara

ȘOC în sportul românesc! Triplă campioană româncă a murit la doar 33 de ani!

Stirea Urmatoare

Instituția Prefectului Botoșani: Ședință a Colegiului Prefectural - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.