Tradiţii de Crăciun. Ce produse nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun

Tradiţii de Crăciun. Ce produse nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun

Pe masa tradițională de Crăciun sau Revelion se găsesc, în fiecare an sărmăluțe, friptură de porc și cârnați, prăjituri, cozonaci și băuturi alcoolice. Numai că, de multe ori, din cauza acestor bunătăți consumate în exces, medicii de pe Ambulanțe au numeroase solicitări în perioada sărbătorilor, venite din partea celor care au mâncat prea mult sau au făcut combinații nepotrivite de alimente.

Specialiștii în nutriție și dietetică nu recomandă renunțarea la alimentele tradiționale de Crăciun, ci consumarea lor cu moderație. Și, neapărat, respectarea celor trei mese zilnice.

„Perioada sărbătorilor este una de excepție de la viața de zi cu zi. Din punct de vedere alimentar, vrând, nevrând, se vor produce excese. Consumul de prăjituri imediat după masă crește sațietatea și ar fi ideal să fie lăsate ca gustări, servite între mese. Indiferent când alegem să le mâncăm, se poate apela la un mic truc: se gustă din toate câte un pic. Adică împărțim prăjitura în două cu cel de lângă noi”, recomandă nutriționistul-dietetician licențiat, Sigina Pop

Nutriționistul mai spune că, deși sunt zile de sărbătoare, ar trebui respectat programul celor trei mese pe zi.

„Ca și alte zile, zilele de sărbătoare trebuie să aibă trei mese pe zi. În această perioadă, se poate renunța la cele două gustări dintre mese. Ideal ar fi să se opteze pentru o singură masă copioasă pe zi – de preferință prânzul. De exemplu, la dejun se poate consuma ceva ușor: un fruct cu iaurt, un mic sándwich, cu un suc proaspăt de fructe”, spune Sigina Pop

Nutriționistul spune că și masa copioasă de sărbători poate fi gătită într-un mod sănătos: se renunță la excesul de ulei, iar carnea se combină cu legume aburite.

„Eu nu blamez grăsimile animale aflate la modul natural în alimente (smântână, unt, grăsimea cărnii de porc), însă acestea trebuie consumate cu moderație și orice adaos de grăsime este în plus. Tehnicile de gătire sănătoase sunt gătitul la aburi, la cuptor, la grill, chiar și prin fierbere. Friptura de porc poate merge cu o garnitură ușoară de legume. Sau dacă alegem clasica garnitură de cartofi, aceștia să fie natur sau cu cât mai puține grăsimi adăugate. Și, la fel, într-o cantitate rezonabilă de mică. Privind sarmalele, dacă mâncăm o dată pe an clasicele sarmale nu este rău, însă și aici putem opta pentru mai puține grăsimi și, de ce nu, pentru variantele vegetariene (cu păsat sau ciuperci) și vegane (cu nuci, morcov, hrișcă germinată)”, spune nutriționistul-dietetician

Pentru a evita excesul alimentar, specialiștii recomandă ca prăjiturile clasice, cu multă cremă și glazuri, să fie consumate cu moderație. Sau se pot alege deserturi pe bază de fructe sau deserturi vegane în are se folosește doar zahărul prezent în mod natural în alimente. Iar băuturile alcoolice trebuie consumate tot moderat.

„De obicei, se recomandă 1-2 pahare de vin pe zi pentru bărbați și un pahar de vin pe zi pentru femei. Ce nu recomand niciodată, sunt băuturile carbogazoase. În rest, cu moderație, fiecare consumă ce dorește, după preferințe și după statusul organismului. În timp ce unele băuturi alcoolice sunt bune digestive, ajutând în cazul acestor mese, n-ar trebui să uităm că cel mai hidratant lichid este apa.”, mai declară Sigina Pop.

De sărbători, adulții ar trebui să fie atenți și la mesele copiilor și să nu lase platourile cu prăjituri la discreția celor mici. Specialiștii în nutriție spun că celor mici ar trebui să li se ofere prăjituri calitative, făcute în casă, cu unt și nu cu margarină.

Specialiștii în nutriție spun că, de regulă, în perioada sărbătorilor, în general toată lumea acumulează două-trei kilograme și în mod normal se revine la greutatea inițială după aproximativ 2 luni. Sursa: Vocea Transilvaniei

Stirea anterioara

Cum să-ţi speli părul fără şampon. Metoda no-poo

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.