Temperaturile scad până la -18 grade Celsius! Un nou val de ninsori și ger va lovi România

Temperaturile scad până la -18 grade Celsius! Un nou val de ninsori și ger va lovi România

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat prognoza meteo pentru următoarele zile.
„Duminică am avut valori de temperatură minimă sub pragul gerului, în partea de centru, nord, est și sud a țării, cu cea mai mică valoare la Făgăraș, -18 grade Celsius.

Tendința pentru următoarele zile nu este de încălzire, poate în jurul mediilor multi-anuale, pe parcursul zile însă, nopțile și diminețile vor rămâne în continuare reci, iar în partea de sud, centru, est, dar și în partea de nord a țării, local va continua să fie ger.

Valorile de temperatură vor fi în continuare sub -10 grade în aceste regiuni.
Cu alte cuvinte, pentru luni noapte, valori de temperatură sub ceea ce ar trebui să avem în această perioadă.

Vreme în continuare rece, atât pe parcursul dimineților, cât și noapte, iar ziua vreme normală din punct de vedere termic, cu maxime între 2-5 grade", a anunțat meteorologul ANM, Raul Ilea, la Antena 3 CNN.

După ninsorile abudente de sâmbăta, ne așteaptă nopți și dimineți geroase cu temperaturi minime care vor coborî spre -18 grade în depresiuni, -10...-8 grade în nordul Munteniei și în Transilvania.

Duminica, vremea va fi rece, geroasã dimineaţa şi noaptea, local în centru, sud şi est. Cerul va fi variabil la senin, temporar cu unele înnorãri pe parcursul zilei în nord-estul teritoriului, unde izolat vor fi posibile ninsori slabe. Îndeosebi dimineaţa şi noaptea, va fi nebulozitate stratiformã sau ceaţã cu depunere de chiciurã, local în regiunile sudice şi pe arii restrânse în rest.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri ziua în Moldova, pe litoral şi în Carpaţii de Curburã, ce vor atinge viteze la rafalã în general de 35...55 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între -2 şi 6 grade, iar cele minime se vor situa între -13 şi -2 grade, mai scãzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, pânã în jurul a -18 grade.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona înaltã a Carpaţilor Meridionali şi Carpaţilor de Curburã, iar spre sfârşitul nopţii şi în nord-est. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -13 şi -3 grade, cu valori mai scãzute în depresiunile din estul Transilvaniei, pânã spre -18 grade.

Săptămâna viitoare vom avea parte de un nou val de precipitații slabe cantitativ, ninsori și lapoviță în vest, nord-vest, centru și la munte, vânt puternic la munte cu rafale de peste 70 - 90 km/h pentru luni seara, marți.

Temperaturi minime prognozate pentru duminică dimineața:
-18 grade Miercurea Ciuc
-18 grade Toplița
-18 grade Întorsura Buzăului
-13 grade Sfântu Gheorghe CV
-13 grade Brașov
-11 grade Sibiu
-11 grade Târgoviște
-9 grade București - Băneasa
-9 grade Ploiești
-8 grade Focșani
-8 grade Bacău
-8 grade Cluj.

Stirea anterioara

Horoscopul săptămânii 22-28 ianuarie: Gemenii fac pași către succes, Taurii au nevoie de liniște

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.