Studentă la medicină originară din Botoșani, găsită moartă în apartamentul în care locuia. Ce au descoperit polițiștii

Studentă la medicină originară din Botoșani, găsită moartă în apartamentul în care locuia. Ce au descoperit polițiștii

O studentă de 25 de ani de la Universitatea de Medicină și farmacie Victor Babeș din Timișoara a fost găsită moartă, în apartamentul în care locuia cu chirie.

Alertați de poliție în urma unui apel la 112, pompierii au spart ușa pe strada Telegrafului, noaptea trecută. Un prieten al Simonei C. a sunat la numărul unic de urgență, după ce aceasta nu a mai dat niciun semn de viață de două zile. Înăuntru, imaginea nu a fost cea mai plăcută: fata era căzută pe jos, cu spumă la gură. Din primele constatări, nu prezenta urme de violență pe trup.

„Polițiștii Biroului Investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au deschis în acest caz un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi efectuată necropsia pentru a stabili cu exactitate cauza decesului”, a declarat Mirela Drăghicioiu, purtătoarea de cuvânt a Poliției Timiș.

Polițiștii au aflat că tânăra, originară din Botoșani, era în ultimul an de studiu, iar zilele trecute picase un examen. Sursa: pressalert.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Material lemnos confiscat și amendă de 1000 lei pentru un botoșănean

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.