Spălatul fructelor şi legumelor nu este o garanţie împotriva bacteriilor agresive

Spălatul fructelor şi legumelor nu este o garanţie împotriva bacteriilor agresive

Agenţi patogeni ca E.coli sau salmonella se găsesc în foarte multe fructe şi legume, iar până acum se credea că prin spălare, microbii sunt eliminaţi. Însă oameni de ştiinţă americani au stabilit că, şi după spălarea de mai multe ori a acestora, bacteriile nu sunt eliminate, conform unui studiu citat de Agerpres.

Amanda Deering, una din autoarele studiului, afirmă că experţii au descoperit agenţi patogeni cum ar fi tulpina E.coli chiar şi în ţesuturile seminţelor germinate de fasole, iar salmonella în arahide informeaza ziarero.

Bacterii periculoase pot fi găsite în toate ţesuturile principale, inclusiv în cele responsabile de transportul substanţelor nutritive în plante. În acest fel, agenţii patogeni se găsesc nu numai la suprafaţa fructelor sau legumelor, ci şi în miezul lor, au stabilit cercetătorii.

Aşa cum susţin experţii, bacteriile din legume şi fructe sunt complet distruse dacă sunt preparate la temperaturi ridicate, dar odată cu acestea scade, din păcate, şi valoarea lor nutriţională.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.