Recomandări ale Poliţiei de Frontieră către cei care doresc să tranziteze frontiera româno-bulgară

Recomandări ale Poliţiei de Frontieră către cei care doresc să tranziteze frontiera româno-bulgară

Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră informează următoarele:

Având în vedere că lucrările de reabilitare la podul Giurgiu-Ruse, efectuate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, vor continua pe toată perioada sezonului estival, traficul auto desfăşurându-se alternativ pe un singur sens, Poliţia de Frontieră recomandă celor care doresc să tranziteze frontiera româno-bulgară să utilizeze şi celelalte puncte de trecere de la frontiera cu Bulgaria.

Începând cu data de 23.04.2015, CNADR a demarat reabilitarea căilor de comunicaţie din Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, inclusiv a podului Giurgiu-Ruse.

Ca urmare a acestui fapt, circulaţia pe pod se desfăşoară alternativ, pe o singură bandă, iar dirijarea circulaţiei se realizează atât semaforizat, cât şi de către personal de dirijare a traficului din cadrul CNADR.

Având în vedere că în perioada sezonului estival sunt înregistrate creşteri ale traficului de pasageri prin punctele de frontieră, pentru evitarea aglomerărilor recomandăm participanţilor la trafic, în special şoferilor de automarfare, să folosească şi celelalte puncte de trecere de la frontiera cu Bulgaria:

P.T.F. Vama Veche – jud. Constanţa;
P.T.F. Negru Vodă – jud. Constanţa;
P.T.F. Ostrov – jud. Constanta (trecere cu bacul)
P.T.F. Calafat – jud. Dolj;
P.T.F. Bechet – jud. Dolj (trecere cu bacul)
P.T.F. Zimnicea – jud. Teleorman (trecere cu bacul, doar pe timp de zi)
P.T.F. Turnu-Măgurele – jud. Teleorman (trecere cu bacul, doar pe timp de zi)

Menţionăm că la nivelul Poliţiei de Frontieră s-au dispus măsurile necesare pentru derularea formalităţilor de frontieră cu operativitate şi s-a luat legătura cu autorităţile de frontieră din R. Bulgaria, în vederea stabilirii măsurilor care se impun în astfel de situaţii. Totodată, poliţiştii de frontieră din cadrul celorlalte puncte de trecere informează permanent participanţii la trafic cu privire la creşterea timpilor de aşteptare la traversarea podului Giurgiu-Ruse.

Informaţii suplimentare despre punctele de trecere a frontierei deschise în regim internaţional, precum şi harta punctelor de trecere sunt disponibile pe site-ul www.politiadefrontiera.ro.

Stirea anterioara

Tânără din Dorohoi agresată în timp ce se plimba pe bulevard cu o prietenă

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.