Programul Prima Mașină nu pornește la prima cheie

Programul Prima Mașină nu pornește la prima cheie

Programul „Prima Maşină” nu porneşte la prima cheie. Românii care vor să îşi cumpere autoturisme noi cu credite garantate de stat așteaptă deja de două luni normele de aplicare. Nici băncile nu s-au înghesuit să depună oferte. Doar şapte din 40 vor să dea asemenea împrumuturi.

Dintre cele șapte bănci, doar câteva sunt mari. Lista este completată, în premieră, şi de trei instituţii financiare nebancare. Bancherii au rezerve în privinţa succesului acestui program guvernamental.

„Cererea era la un nivel scăzut, o să vedem dacă rezultatul acestui program va fi cel gândit inițial”, spune Adrian Jantea, director într-o bancă comercială.

Scepticismul este împărtășit și de dealerii auto, care spun că puțini clienți sunt interesați de programul „Prima Mașină”.

„Au venit să întrebe, nu pot să spun că a fost așa un mare aflux, încă lumea bâjbâie, băncile nu au comunicat exact care sunt pașii”, spune Nicuşor Sorescu, dealer auto.

Interesul potențialilor clienți pentru creditele de tip „Prima Mașină” a scăzut după ce autoritățile au introdus un comision de risc de 1% din valoarea garantată și au scurtat perioada de rambursare de la 7 ani, cât era în proiectul inițial, la 5 ani. Astfel, costurile suplimentare ajung la 1.500 de lei, mai mult decât rata pentru un credit de 59.000 de lei.

„Diferențele sunt unele legate mai mult de procesul de creditare și de documentele care trebuie obținute, pentru că perioada de garantare a rămas aceeași: 5 ani, atât pentru creditele de nevoi personale, cât și pentru creditul auto”, spune Adrian Jantea.

Cei interesați de programul „Prima Mașină” nu pot cumpăra mașini mai scumpe de 13.000 de euro. Clienții spun că ar fi fost mai interesați dacă plafonul era mai mare.

Spre deosebire de un credit obișnuit, care poate fi obținut într-o săptămână, acordarea împrumutului „Prima Mașină” poate dura și de patru ori mai mult. Marele avantaj este avansul. Doar 5% din sumă, față de 20 de procente, în cazul unui credit auto. Sursa. Digi24.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Fraude la cumpărăturile online. Cum trebuie să ne protejăm datele

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.