Principesa Margareta este noul președinte al Crucii Roșii Române

Principesa Margareta este noul președinte al Crucii Roșii Române

Principesa Mostenitoare Margareta este noul presedinte al Societatii Nationale de Cruce Rosie din Romania, fiind aleasa in aceasta functie vineri, la Brasov, in cadrul adunarii generale a acestei organizatii, potrivit unui comunicat citat de Mediafax.

Principesa Margareta a fost aleasa cu 87% dintre voturile valabile exprimate, potrivit comunicatului remis de Biroul de Presa al Regelui Mihai I.

Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania a fost infiintata in anul 1876, in timpul domniei Regelui Carol I. Organizatia a fost sustinuta, inca de la inceputuri, de Familia Regala. Regina Elisabeta, Regina Maria si Regina-mama Elena s-au implicat in actiuni umanitare ale Crucii Rosii Romane.

Principesa Margareta a declarat, in cadrul adunarii generale a Crucii Rosii Romane, ca prezenta Familiei Regale alaturi de aceasta organizatie este "o realitate istorica, respectata de societatea romaneasca".

„Am convingerea ca demersul meu de a prelua calitatea de presedinte al Crucii Rosii Romane este benefic si potrivit pentru cauza acestei prestigioase organizatii. Cred ca ma voi bucura de increderea dumneavoastra si ca vom putea actiona corespunzator si in spiritul valorilor fundamentale ale Miscarii Internationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie. Implicarea Familiei Regale a Romaniei in activitatea Societatii Nationale de Cruce Rosie din Romania este un reper al organizatiei. O perioada lunga de timp activitatea organizatiei s-a desfasurat sub Inaltul Patronaj al Reginei Maria. Suverana a avut o extraordinara activitate caritabila in timpul Primului Razboi Mondial", a spus Principesa Margareta.

Ea a precizat ca Regina Elisabeta, Regina Elena si Regina Ana au avut, in diferite epoci, propria lor participare la razboi si o activitate medicala sustinuta, pentru tratarea ranitilor, si o activitate sociala dedicata familiilor care pierdusera pe cei dragi.

"Educata in sociologie medicala, am fost implicata in proiectele internationale ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii si ale Organizatiei pentru Alimentatie si Agricultura din cadrul Natiunilor Unite. Am lucrat si ca voluntar, in Etiopia, Sudan, Zambia, Elvetia, Marea Britanie si Italia. Am avut o experienta proprie in domeniul social si medical inainte de anul 1989, dar mai ales dupa venirea in Romania, acum 25 de ani. Toate acestea sunt motive pentru care ma consider potrivita pentru aceasta functie", a mai spus Principesa Margareta.

Anterior, presedinte al Crucii Rosii Romane a fost Mihaela Geoana. Aceasta a ocupat aceasta functie incepand din anul 2007, potrivit site-ului crucearosie.ro.

Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania este o organizatie umanitara membra a Miscarii Internationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, auxiliara autoritatii publice si abilitata prin lege sa asigure asistenta umanitara in caz de dezastre si sa vina in sprijinul persoanelor vulnerabile.

Crucea Rosie Romana este persoana juridica cu drept public, autonoma, nonguvernamentala, apolitica si fara scop patrimonial. Ea isi desfasoara activitatea cu caracter umanitar ca organizatie de ajutor umanitar, auxiliara a autoritatilor publice.

Crucea Rosie din Romania s-a infiintat la 4 iulie 1876, prin ordinul Principelui Ghica de a organiza o societate de ajutor pentru militarii raniti pe campul de lupta. Crucea Rosie a functionat la inceputul secolului XX sub patronajul Reginei Maria.

Stirea anterioara

„Pro Dance” Botoşani - Concursul Naţional de Dans „Tărâmul Dansului” Ediţia a IX -a

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.