Peste 4000 de locuri neacoperite în Corpul experților electorali

Peste 4000 de locuri neacoperite în Corpul experților electorali

Autoritatea Electorală Permanentă anunță că, până miercuri, au fost înregistrate la nivel național 32.477 de cereri din partea persoanelor care doresc să facă parte din Corpul experților electorali, din rândul cărora vor fi desemnați prin tragere la sorți președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, pentru cele 18.597 de secții de votare existente este nevoie de 37.194 de experți electorali, iar în acest moment 4.717 locuri sunt neacoperite.

AEP precizează că în 1.729 de localități nu este îndeplinit necesarul de experți electorali. Astfel, 614 localități figurează cu zero cereri înregistrate pentru această funcție.

Printre județele cu cele mai multe localități care înregistrează deficit de experți electorali se numără Bihor (86 de localități), Teleorman (68 de localități), Dâmbovița (67 de localități), Vaslui (64 de localități), Olt (60 de localități).

AEP încurajează implicarea cetățenilor în alegeri în calitate de președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitori ai acestora.

AEP reamintește că pentru activitatea în cadrul birourilor electorale ale secțiilor de votare, președinții acestora și locțiitorii lor primesc o indemnizație stabilită în condițiile legii.

Stirea anterioara

Decizie istorică pentru copiii din România: Îi vizează pe toți părinții divorțați

Stirea Urmatoare

ISU Botoșani: Respectarea regulilor de prevenire a incendiilor

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.