Mitropolia Moldovei, sfânta afacere cu succes garantat. Ce profit ameţitor a raportat la Finanţe instituţia păstorită de părintele Teofan

Mitropolia Moldovei, sfânta afacere cu succes garantat. Ce profit ameţitor a raportat la Finanţe instituţia păstorită de părintele Teofan

Bilanţul contabil recent depus de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cea mai importantă subdiviziune administrativă a Bisericii Ortodoxe Române, indică cifre economice care stârnesc invidia oricărui antreprenor privat autohton.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB) a avut în anul fiscal 2014 venituri totale de 53,6 de milioane de lei, potrivit bilanţului depus recent la Fisc. Aceleaşi date indică faptul că cea mai importantă unitate administrativ bisericească din subordinea BOR a raportat cheltuieli de 46,6 milioane de lei, de unde rezultă un excedent de 7 milioane de lei. Oficialii MMB au prevăzut venituri de doar 51,7 milioane de lei, iar excedentul real a fost cu 1,7 milioane de lei mai mare decât cel anticipat în acte.

De altfel, depăşirea previziunilor economice este o situaţie întâlnită frecvent în rapoartele fiscale ale MMB depuse din 2009 şi până în prezent. Veniturile totale sunt mai mari cu aproape 3 milioane de lei comparativ cu 2013, iar excendentul este mai ridicat cu aproape 1 milion de lei. Un detaliu interesant al raportului financiar este acela că excedentul provine din activităţile fără scop patrimonial (donaţii, asistenţă socială etc.) şi nu din activitatea economică (tipăriri de carte, vânzări de obiecte religioase, agricultură). Din 2008, anul de debut al crizei financiare şi cel în care la conducerea MMB a fost instalat

Înalpreasfinţitul Teofan, instituţia a depăşit la fiecare raportare prevederile legate de profit. Situaţia din perioada în care criza financiară a afectat serios economia autohtonă arată că, în 2008, la prevederi de 5,7 milioane lei, MMB a obţinut un excedent de 8,6 milioane lei; în 2009 raportul a fost de 3,4 milioane lei la 10,1 milioane lei, în timp ce în 2010, deşi erau preconizate pierderi de 1 milion, anul s-a terminat cu un plus de 4,7 milioane lei.

Oficialii MMB spun însă că noţiunea de profit trebuie interpretată diferit în cazul instituţiilor religioase. „Nu putem spune că am înregistrat profit, deoarece acesta nu este impozitat. Statul ne permite această facilitate doar cu obligaţia de a redistribui excedentul obţinut într-un an în bugetul pe anul următor. În special, excedentul este cheltuit în totalitate pe activităţi filantropice. Aceşti bani provin, în mare parte, din donaţii”, a declarat în trecut Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al MMB. Cu toate acestea, activităţile filantropice ale MMB, deşi amintite în rapoartele publice, nu sunt definite cu exactitate de către oficialii bisericii. În schimb, în judeţul Iaşi s-au ridicat în ultimii 25 de ani 149 de noi biserici. Citeste mai mult: adevarul.ro

Stirea anterioara

Ziua Internațională a Stângacilor, sărbătorită și în România

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.