Lege adoptată de deputaţi: Amenzi uriaşe pentru stingerea flăcării de la Monumentul Ostaşului Necunoscut

Lege adoptată de deputaţi: Amenzi uriaşe pentru stingerea flăcării de la Monumentul Ostaşului Necunoscut

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că depunerea de alte obiecte la Mormântul Ostaşului Necunoscut decât cele precum "coroane, jerbe de flori sau alte obiecte demne de cinstirea memoriei eroilor" este sancţionată cu amendă de la 500 până la 1.000 de lei. Totodată, stingerea sau reaprinderea flăcării de la Monumentul Ostaşului Necunoscut, fără aprobarea Guvernului, este sancţionată cu amenda de 2.000 până la 3.000 de lei.

Camera Deputaţilor a fost for decizional pentru proiectul legislativ iniţiat de Guvernul României. Legea urmează să fie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Proiectul de lege, care vine în completarea legii organice 397/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, a trecut, miercuri, de votul final al Camerei Deputatilor.

Actul normativ introduce o serie de contravenţii, dintre care cele mai importante sunt:

·    Constituie contravenţie la regimul mormintelor şi operelor comemorative de război şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei depunerea la Mormântul Ostaşului Necunoscut a altor obiecte decât flori, coroane, jerbe de flori sau alte obiecte demne de cinstirea memoriei ostasilor

·    Constituie contravenţie la regimul mormintelor şi operelor comemorative de război şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei stingerea sau reaprinderea flăcării candelei de la Mormântul Ostaşului Necunoscut fără aprobarea Guvernului României.

·    Constituie contravenţii la regimul mormintelor şi operelor comemorative de război şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, desfăşurarea, în zonele de protecţie a mormintelor şi operelor comemorative de război, a manifestărilor care, prin poluarea sonoră sau vizuală pe care o produc, pot impieta asupra respectului datorat celor morţi, precum şi asupra sentimentelor rudelor venite să se reculeagă.

·    Constituie contravenţii la regimul mormintelor şi operelor comemorative de război şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, introducerea animalelor, pentru păscut sau adăpost, în cimitirele de război.

Potrivit legii, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se va face de către Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor.

Stirea anterioara

Atenție șoferi: DJDP Botoşani informează populaţia că se efectuează lucrări pe unele drumuri județene

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.