Înfiorător: O tânără din Bistriţa a murit, după ce a fost înjunghiată pe stradă. Cine era ţinta

Înfiorător: O tânără din Bistriţa a murit, după ce a fost înjunghiată pe stradă. Cine era ţinta

O tânără în vârstă de 26 ani a murit, sâmbătă, la Spitalul Judeţean Bistriţa, după ce a fost înjunghiată în abdomen de un adolescent pe stradă, acesta fiind prins şi cercetat pentru omor.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud, Angela Sângeorzan, a declarat, sâmbătă, corespondentului Mediafax că incidentul a avut loc în zona sediului Prefecturii Bistriţa, sâmbătă, la prânz, după ce tânăra a vrut să îşi apere tatăl.

„Din primele informaţii rezultă că, vineri, ar fi fost un incident între tatăl unei fete şi un băiat, iar sâmbătă, fata care are 26-27 de ani, era cu tatăl său în zona Prefecturii Bistriţa. Băiatul ar fi vrut să îl lovească pe tatăl fetei cu un cuţit, iar fata a sărit în apărarea tatălui şi a fost înjunghiată în zona abdominală”, a spus Sângeorzan.

Tânăra a fost transportată la Spitalul Judeţean, unde a fost operată, însă ulterior a decedat.

Agresorul a fost prins de poliţişti şi este cercetat de procurori, care au deschis un dosar penal pentru omor.

Surse judiciare au declarat, sâmbătă, corespondentului Mediafax că tânărul care a înjunghiat-o pe fată este minor, având 16 ani. Sursa: realitatea.net

Stirea anterioara

Atenție șoferi: DJDP Botoşani informează populaţia că se efectuează lucrări pe unele drumuri județene

Stirea Urmatoare

Sancțiune de 2.000 de lei și material lemnos confiscat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.