Cazul copilului lup de la Braşov pare a fi cel mai vechi dintre cazurile care prezintă copii trăiţi în sălbăticie şi care au fost documentate de specialişti.

Prima menţiune a incredibilului copil lup de la Braşov apare în 1781 în cartea cercetătorului autriac Michael Vagner. Informaţiile sale sunt preluate aproape două secole mai târziu de Robert Mowry Zingg un cunoscut antropolog american. A predat la Universitatea din Denver Colorado. În 1930 a pretrecut cu Wendell Bennett nouă luni în munţii Mexicului şi a adunat informaţii despre viaţa în sălbăticie. A publicat la Denver, în 1942, o carte despre copiii trăiţi în sălbăticie, unde a menţionat şi cazul de la Braşov.

Nu a învăţat să vorbească, dar era atras de femei

Cazul de la Braşov este şi acum un motiv de controversă. Unii profesori autohtoni îi recunosc autenticitatea, iar alţii spun că este doar o legendă. Povestea începe în 1781, când un tânăr de aproximativ 20 de ani ar fi fost găsit în pădure de un braşovean căruia i s-a făcut milă şi l-a luat acasă la el. Băiatul era complet sălbăticit, nu comunica, nu vorbea şi se hrănea cu frunze, fructe şi carne crudă. Abia după trei ani a fost convins să mănânce mâncare normală şi să poarte încălţăminte şi haine. Nu a învăţat să vorbească. Legenda spune că scotea doar nişte sunete atunci când îl vedea pe braşoveanul care l-a salvat din pădure. Practic, reacţiona ca un animal care îşi recunoştea stăpânul. Aceeaşi legendă mai spune că tânărul urla de fiecare dată când vedea Muntele Tâmpa. Nu a reuşit însă niciodată să se integreze şi să devină un om normal.

„Se spune că băiatul a trăit alături de o haită de lupi şi a preluat de la aceştia comportamentul. În cartea antropologului american există o descriere foarte precisă a fizicului băiatului lup. Acesta ar fi avut o privire fixă şi părea mereu în alertă, exact ca un animal care este gata de atac sau este gata să se apere dacă simte vreo primejdie. Avea musculatura mult mai dezvoltată decât oamenii normali, părul lung, unghiile ascuţite şi degetele mult mai mai lungi. Aceeaşi lucrare mai spune că tânărul nu s-a recuperat niciodată, nu a avut niciun interes să cunoască lumea oamenilor. Nu putem spune cu certitudine dacă acest caz este veridic 100%. Există voci care spun că băiatul nu ar fi trăit în pădure, ci ar fi fost pur şi simplu retardat. La acea vreme nu exista posibilitatea unui diagnostic exact. Cert este că acest caz a făcut vâlvă în lumea medicală de peste ocean“, a spus Pavel Stein, antropolog.

Mowgli de Braşov

Dacă povestea băiatului lup este una extrem de veche, Braşovul a fost şocat în anul 2002 de un caz similar. Povestea lui Traian Căldărar sau „micului Mowgli“, cum a fost botezat după ce a fost găsit în pădure este una cutremurătoare. S-a născut în Polonia, unde părinţii săi se aflau la cerşit. A dus o viaţă chinuită şi a fost abandonat într-o cutie de carton în pădurile din Făgăraş. Când a fost găsit de un cioban era dezbrăcat, avea răni infectate pe corp şi nu ştia să vorbească. Se purta ca un sălbatic şi scotea doar sunete dezarticulate. A fost internat în Centrul de Plasament Foare de Colţ din Făgăraş. În primele zile mânca tot ce îi cădea în mână. A reuşit în timp să se recupereze. A învăţat să vorbească, să scrie şi să citească, iar acum are 17 ani şi este liceu.

Ce este sindromul Mowgli Sindromul Mowgli este demunirarea folosită de specialişti pentru copiii care au probleme foarte mari de comunicare şi de adaptare în rândul semenilor lor. Nu este boală, deoarece la naştere aceşti copii sunt perfect normali. Manifestările apar din cauza modului în care cresc. Sindromul se atribuie mai ales copiilor care au crescut în sălbăticie. Specialiştii spun că sunt foarte puţine cazurile în care aceşti copii reuşesc să devină adulţi normali. „Totul depinde de vârsta copilului şi de perioada pretrecută în sălbăticie. Aceşti copii cred toată viaţă că normal este ce au văzut în pădure, în izolare. Sunt foarte greu de recuperat. Pot fi convinşi să mănâce, să se îmbrace, dar este foarte greu să înveţe să vorbească normal şi să se integreze. Mulţi dintre ei duc o viaţă solitară şi nu au niciun fel de interes pentru oamenii din jurul lor. Un caz fericit este cel al copilului de la Braşov descoperit în 2002. Aici recuperarea a fost posibilă deoarece copilul era mic şi nu a stat mult timp în pădure“, spune psihologul Ana Maria Ruşizan. Sursa: adevarul.ro