Caz bizar - panică într-un sat din Moldova, din pricina unui porc domestic: „Atacă tot ce vede”

Caz bizar - panică într-un sat din Moldova, din pricina unui porc domestic: „Atacă tot ce vede”

Un porc agresiv care aparţine unui bărbat de 62 de ani, care locuieşte singur la marginea satului Ciumuleşti, comuna Vadu Moldovei, atacă, de câteva zile, animalele oamenilor din localitate. Porcul, care are aproape patru ani şi mai bine de 200 de kilograme, se plimbă nestingherit prin sat, băgând groaza în săteni. Joi după-amiază acesta a făcut primele victime, atacând două vaci aflate pe o păşune.

„Joi i-a dat drumul şi cum a scăpat a şi rupt cele două vaci ale mele. Pe mine m-a anunţat cineva şi când m-am dus, am găsit vaca în livadă cu tot cu juncă, rupte la picioare şi sub burtă. Porcul, cu cât îmbătrâneşte, cu atât e mai rău. E agresiv, s-a sălbăticit, cum îi dă drumul, se repede la animale. Dar stăpânul nu înţelege, cu el nu putem sta de vorbă” a povestit Nicolae Măriuţă, proprietarul vacilor atacate de porcul agresiv. El s-a dus vineri la poliţia din Vadu Moldovei şi a făcut o plângere pe numele celui care nu-şi ţine animalul închis, acesta fiind amendat de poliţişti. Atacurile au continuat şi în zilele următoare la alte două vaci ale sătenilor şi a culminat duminică după-amiază, când porcul a rănit grav alte două vaci, aflate în grădina unei femei din sat. „A venit o vecină şi m-a anunţat să vin repede, că vacile mele au fost încolţite de porcul lui Mihăilă. Când am ajuns, una era jos culcată şi sângele curgea şiroi, nu se mai oprea. Am ţinut-o cu cearşaful la rană, dar a pierdut mult sânge până a venit medicul veterinar. Bărbatul urca la deal cu porcul lui, am strigat după el, dar nu a recunoscut nimic”, a povestit Mariana Lala, proprietara vacilor rănite, pentru Monitorul de Suceava.

Proprietarul porcului nu recunoaşte nimic şi crede că sătenii au confundat un porc mistreţ cu cel crescut de el

Proprietarul porcului, despre care oamenii din sat spun că e un om cu care te poţi înţelege cu greu, mai ales după ce bea un pahar, nu recunoaşte nici în ruptul capului că ar fi vorba despre animalul său şi are o altă variantă asupra celor petrecute. ”Porcul meu nu umblă liber prin sat, nu umblă. Asta a fost cândva, dar acum nu mai umblă prin sat. Oamenii au văzut un mistreţ hăituit din pădurea Focşa şi ei nu au cunoscut, că ei nu au învăţat bine la şcoală şi nu fac diferenţa dintre un mistreţ şi un porc domestic. Şi eu ca specialist le-am spus că ăsta e un porc mistreţ care îi poate rupe şi poate distruge tot satul. Porcul meu e de culoare albă, acela era negru, cu o coamă de o palmă şi eu l-am condus în mod patriotic spre patria mamă. Nu recunosc sub nici o formă că era porcul meu” a spus Dumitru Mihăilă.

Conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare va trimite un medic şi un inspector de zonă la Vadu Moldovei pentru a examina clinic animalul şi a verifica dacă nu au de-a face cu o deviere de comportament a acestuia. Medicii veterinari spun că un vier cu o vârstă ca a lui poate avea un comportament dominant, îşi delimitează teritoriul şi poate ataca alte animale care pătrund pe teritoriul lui. Pe lângă asta, porcii sunt animale omnivore şi au tendinţa de a-şi completa alimentaţia cu carne, devenind periculoşi în momentul în care dau de gustul sângelui. stirirealitatea.net

Stirea anterioara

Atenție șoferi: DJDP Botoşani informează populaţia că se efectuează lucrări pe unele drumuri județene

Stirea Urmatoare

Botoșănean amendat de jandarmi după un apel fals la 112

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.