Aproape 80 de medici, vizati de DNA dupa ce ar fi primit mită o excursie costisitoare

Aproape 80 de medici, vizati de DNA dupa ce ar fi primit mită o excursie costisitoare

Peste 80 de medici sunt in atentia procurorilor DNA, fiind suspectati ca in anul 2012, aflati in India la un congres de oncologie, ar fi beneficiat de o excursie costisitoare in Nepal, platita de o companie distribuitoare de medicamente, pentru ca ulterior doctorii sa promoveze anumite produse.

Conform unor surse judiciare citate de News.ro, cei aproape 80 de medici care s-ar afla in atentia DNA pentru presupuse fapte de luare de mita sunt de la Institutul Oncologic Bucuresti si de la sectii de oncologie ale unor spitale din Capitala si din alte orase. Procurorii ar fi inceput de aproximativ doua saptamani sa puna sub invinuire cadre medicale, care sunt chemate la sediul DNA pentru aducerea la cunostinta a acuzatiilor.

Aceleasi surse afirma ca este vorba despre medici care au participat, in perioada 28 februarie - 7 martie 2012, la un congres international pe tema cancerului la san, in India, ocazie cu care ar fi beneficiat si de o vizita in Nepal, din partea organizatorilor.

Contravaloarea sejurului fiecarui medic care a participat la acel congres este de 4.625 de euro. Astfel, compania organizatoare ar fi platit cel putin 370.000 de euro pentru sejurul celor aproximativ 80 de medici romani.

Congresul a fost organizat de compania Romastru, care ofera servicii de distributie, marketing, inregistrari produse si farmacovigilenta, studii clinice, informare si educatie medicala pentru producatori de medicamente.

„Procurorii DNA considera ca aceasta vizita este mita. Unii dintre medici sustin ca au platit excursia dupa ce a venit un autobuz in fata hotelului si ei au achitat organizatorilor", au declarat sursele citate.

Medicii sunt suspectati, potrivit surselor citate, ca ar fi beneficiat de aceasta excursie pentru promovarea produselor companiei organizatoare, in detrimentul altor produse farmaceutice.

Conform acelorasi surse, care citeaza din documente ale anchetatorilor, acuzatia este "de luare de mita, constand in aceea ca ar fi acceptat oferta facuta de Romastru Trading SRL, distribuitor de medicamente si ar fi primit de la aceasta societate o excursie in India si Nepal in perioada 28 februarie 2012 - 7 martie 2012, in valoare de 4.625 de euro, in legatura cu atributiile sale de serviciu referitoare la prescrierea tratamentului medical pentru persoane diagnosticate cu afectiuni oncologice".

In anii trecuti, Romastru Trading a organizat mai multe excursii pentru medici in Tanzania sau Nepal.

Contactata pentru a mentiona daca persoana juridica Romastru Trading SRL si fosti sau actuali angajati au fost pusi sub invinuire in acest caz si cum comenteaza faptul ca aproape 80 de medici sunt vizati de aceasta ancheta urmare participarii la respectivul congres, compania a raspuns ca nu i-a fost adusa la cunostinta in mod oficial punerea sub invinuire sau ca ar avea vreo calitate in vreun dosar instrumentat de DNA.

De asemenea, compania a precizat ca nu i-a fost adus la cunostinta nici faptul ca un fost sau actual angajat ar avea vreo calitate in vreun dosar instrumentat de DNA.

„Avand in vedere cele de mai sus, nu suntem in masura sa exprimam vreo opinie legata de calitatea pe care o au acei medici in cercetarea la care faceti referire", mai spun reprezentantii Romastru Trading.

Conducerea Institutului Oncologic Bucuresti a declarat ca Directia Nationala Anticoruptie a solicitat informatii despre anumiti medici oncologi, dar nu are cunostinta despre alte detalii.

Informatia potrivit careia 11 companii producatoare si distribuitoare de medicamente sunt in atentia DNA a aparut din vara lui 2015, iar verificarile vizau si atunci excursii pentru medici platite de companii la Paris sau Las Vegas. Sursa: ziare.com

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.