Adio, statul la pândă al polițiștilor rutieri! Legea e la un pas să intre în vigoare

Adio, statul la pândă al polițiștilor rutieri! Legea e la un pas să intre în vigoare

Comisia juridică a Senatului a dat raport favorabil, marţi, iniţiativei legislative prin care se propune ca radarele să se instaleze exlusiv pe autovehiculele care prezintă înscrisuri şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice este iniţiată de parlamentari PNL, printre care senatorul Alina Gorghiu şi deputaţii Raluca Turcan şi Florin Roman, scrie Mediafax.ro.

„Atât prin cadrul normativ (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice), cât şi prin atitudinea şi comportamentul lucrătorilor poliţiei rutiere nu se acordă niciun fel de atenţie prevenţiei apariţiei evenimentelor rutiere nedorite şi din dorinţa de a acorda lucrătorului de poliţie demnitatea şi respectului cuvenit ca reprezentant al legii, propunem următoarele modificări ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: constatarea contravenţiilor şi aplicare sancţiunilor să se facă direct de către poliţistul rutier, respectiv poliţistul de frontieră, care sunt obligaţi să poarte uniforme cu înscrisuri şi însemne distinctive”, se arată în expunerea de motive.

De asemenea, potrivit documentului citat, dispozitivele fixe sau mobile destinate măsurii vitezei se vor instala exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisuri şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. Mai mult, dispozitivele mobile (tip pistol) destinate măsurării vitezei se vor utiliza la o distanţă maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere.

„Aceste modificări au scopul principal de a readuce Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice la scopul său iniţial – prevenţia accidentelor şi dobândirea unui comportament responsabil al conducătorului auto. În forma sa acutală şi aşa cum este ea interpretată şi aplicată, OUG nr. 195/2002 este o ordonanţă orientată doar către aplicarea de sancţiuni şi atât. Ori, aplicarea de sancţiuni trebuie să fie ultima modalitate în modelarea comportamentului conducătorului auto. O lege poate avea obiectiv fundamental aplicarea de sancţiuni”, explică iniţiatorii.

Aceştia dau ca exemplu amplasarea unei machete care imită o autospecială cu radar, pe DN 17, în Comuna Poiana Stampei, datorită căreia, după amplasare, nu s-a mai înregistrat nici un accident rutier cu victime, deşi porţiunea de drum este cunoscută la nivel judeţean pentru multiple accidente soldate cu decese.

În cazul acestui proiect, Senatul este prima Cameră sesizată.

Stirea anterioara

Veşti bune: Plafonarea dobânzilor la creditele ipotecare, adoptată în comisiile din Senat

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.