A murit unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România

A murit unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România

Omul de afaceri Dan Adamescu a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 68 de ani. Anunţul a fost făcut de nora sa, Adriana Constantinescu.

El deţinea mai multe afaceri, printre care Astra Asigurări şi Medien Holding, trustul care includea ziarul România Liberă. De asemenea, era proprietarul hotelului Intercontinental din Bucureşti.

Avocatul lui Adamescu susţinea, la sfârşitul anului trecut, că omul de afaceri se afla la Terapie Intensivă, într-un spital privat, sora sa primind acceptul să stea într-o încăpere alăturată, pentru a-l putea supraveghea.

Adamescu executa, din 27 mai, pedeapsa de patru ani şi patru luni primită în dosarul în care a fost acuzat că a mituit doi judecători pentru pronunţarea unor soluţii favorabile în dosare de insolvenţă ale unor firme ale sale. El făcuse şi o cerere de liberare condiţionată, care îi fusese însă respinsă, putând să mai facă una în luna februarie a acestui an.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au ridicat, la sfârşitul anului trecut, controlul judiciar pe cauţiune pentru Dan Adamescu, în dosarul falimentării Astra Asigurări. Procurorii fixaseră cauţiunea la 40 de milioane de lei în acest caz.

Dan Adamescu şi fosta şefă a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor Angela Toncescu au fost trimişi în judecată, în 20 decembrie, pentru abuz în serviciu şi spălarea banilor în dosarul falimentării Astra Asigurări, alături de alte opt persoane cu funcţii de conducere în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prejudiciul în acest caz fiind estimat la peste 800 de milioane de lei. sursa: news.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.