Jean Paler „Am fost țepuiți cu spectacolul Ultimul romantic”

Jean Paler „Am fost țepuiți cu spectacolul Ultimul romantic”

Jean Paler (56 de ani) şi Alexandru Jula (82 de ani), celebrii artişti diagnosticaţi cu serioase probleme cardiace, au crezut că le-a pus Dumnezeu mâna în cap când s-au văzut pe afişul turneului „Ultimul romantic”, alături de alţi artişti din Generaţia de Aur. În ciuda publicităţii masive, sălile au fost aproape goale, iar vedetele au rămas în pagubă.

Turneul „Ultimul romantic”, organizat în cinstea lui Alexandru Jula, în perioada 19 iunie – 26 iunie, şi în care artiştii urmau să joace pe scenele din Reşiţa, Caransebeş, Timişoara, Deva, Lugoj şi Arad, s-a dovedit a fi cu ghinion. Mai curajos din fire, comicul Jean Paler, care în urmă cu patru ani a suferit un infarct, ne-a povestit prin ce umilinţe a trecut: “Din păcate, am fost ţepuiţi, am fost plătit pentru un singur spectacol, din cele patru care s-au ţinut. Am luat doar 500 de lei. Şi-au bătut joc de mine şi de alte nume mari precum Florin Georgescu, Alexandru Jula, Ileana Şipoteanu, Stela Enache, Marina Florea, Alexandra Canareica şi tenorul Florin Georgescu.

Reprezentaţia din Arad s-a anulat şi a trebuit să scoatem bani din buzunare ca să ne putem întoarce la Bucureşti. Am plecat cu coada între picioare. Cei vinovaţi de toate astea sunt organizatorii Alexandru Tamaşi şi Loghian Ioan”. Şi solistul Alexandru Jula, interpretul celebrului refren ”Soţia prietenului meu”, a întărit spusele colegului său de suferinţă: “Suntem uitaţi de toată lumea, ajungem pe mâna unor oameni fără scrupule care se ocupă cu lucruri de-astea, băieţaşi de doi lei. S-au făcut ceva încasări, dar nu ne-au băgat în seamă. Pe mine m-au plătit doar pentru un singur spectacol, din cele cinci jucate.

Din păcate, mergem pe încredere în turnee, fără contracte, şi ajungem să fim păcăliţi. Ar trebui să le cerem banii înainte de a urca pe scenă, dar noi suntem educaţi, nu suntem lipsiţi de maniere. În plus, m-au sunat cei de la un hotel din Deva, pe motiv că nu a fost plătită cazarea”. Nemulţumirile acestuia nu s-au oprit aici: „Mai mult, continuă să circule afişe cu noi în alte spectacole, fără să ştim. E păcat că publicul vine pentru noi şi când nu ne văd pe scenă ajung să ne blameze. Mă străduiesc să fiu bine, deşi am ieşit din spital acum două zile (n.r- a avut probleme cardiace, din cauza caniculei). Eu consider pierduţi banii pe care îi meritam”. Reporterii Click! au stat de vorbă şi cu Alexandru Tamaşi, unul dintre cei implicaţi în acest turneu ratat: “Din păcate, artiştii nu au mai reuşit să umple sălile şi de-abia s-au vândut câteva bilete. La Reşiţa au fost în sală doar 50-60 de oameni, la Timişoara, cam 150, iar în alte părţi s-a şi anulat. Nu au avut contract cu mine, eu doar vindeam bilete şi puneam afişele. Am rămas cu ei pe cap. Domnul Jean Paler a primit cei mai mulţi bani, a avut parte de cazare şi de masă. I-am cărat cu microbuzul şi acum spun că i-am lăsat pe drumuri”. Sursa: click.ro

Stirea anterioara

A furat maşina unui consătean, deși nu avea permis de conducere şi s-a oprit într-un șanț

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.