Trimite stirea ta ! redactie@ziarebotosani.ro

DorohoiNews.ro
ZiareBotosani.ro
DorohoiNews.ro
Cătălin Măruţă şi-a ieşit din minţi, în direct. A dat afară un invitat: „Să vă fie ruşine”

Cătălin Măruţă şi-a ieşit din minţi, în direct. A dat afară un invitat: „Să vă fie ruşine”

Adaugat pe 24 Iun 2015
Categorie : Monden

Cătălin Măruţă a avut, în emisiunea de luni seara, un moment de furie, în direct, la adresa unui invitat. Prezentatorul, enervat la culme de tatăl unui băiat, care refuză să îi ofere un rinichi copilului lui, dacă nu primeşte bani, l-a dat afară din platou.

Vasilică este un copil tare încercat de viaţă. Pentru a supravieţui, acesta are nevoie de un rinichi, iar singurul compatibil cu el este chiar tatăl lui. Viorel a fost invitat în emisiunea „La Măruţă'”, de la Pro Tv, alături de fiul său. El a mărturisit că refuză să îi doneze rinichiul, dacă nu primeşte o casă sau bani la schimb.

Afirmaţiile făcute de bărbat nu i-au fost deloc pe plac lui Cătălin Măruţă: „Nu vă e milă de copilul dumneavoastră? Dacă nu vă dă nimeni casa şi banii, nu faceţi operaţia? Este vorba despre viaţa copilului dumneavoastră”, i-a spus Măruţă acestuia.

„Să văd casa cumpărată şi o să fac operaţia”, i-a răspuns Viorel, tatăl lui Vasilică.

Cătălin Măruţă, vizibil supărat, nu a stat prea mult pe gânduri şi l-a dat afară din platoul emisiunii, nu înainte de a-i arunca câteva cuvinte.

„A stat în orfelinat, iar dumneavoastră ziceţi că vreţi o casă. Staţi în continuare cu chirie, dar vă salvaţi copilul. Vrea o casă, vrea şi bani. Poate e nepoliticos, dar mi-e jenă să vă am aici pe caneapea. O să vă rog să mergeţi afară că nu meritaţi să staţi aici, în emisiune. Îmi este jenă. Nu are rost să avem astfel de oameni în faţa noastră. Toţi străinii vor să îl ajute pe Vasilică, dar dumneavoastră, ca tată, nu. Îl faceţi pe copilul asta să sufere şi nu merită. Vă mulţumesc mult de tot. Va aşteaptă colegii mei în spate. N-am crezut că am ocazia să întâlnesc un asemenea om că dumneavoastră. N-aveţi suflet. Să vă fie ruşine”, a mai adăugat prezentatorul tv. sursa:click.ro


DorohoiNews.ro


ZiareBotosani.ro

Monden: Alte articole din aceasta categorie