Calvarul lui Teo. Din operaţie în operaţie pentru a atinge echilibrul în viaţa ei

Calvarul lui Teo. Din operaţie în operaţie pentru a atinge echilibrul în viaţa ei

Vedeta televiziunii Kanal D s-a operat din nou, dar de această dată, intervenţia a avut un scop mai degrabă estetic. Din cauza unei alimentaţii haotice, Teo a fost aproape de moarte

Teo e din nou aproape de fericire. A reuşit să se impună la Kanal D. Deşi nu se mai bucură de succesul de la Pro TV, unul dintre cele mai influente staruri din România pare a se fi împăcat cu sine şi cu lumea din jur.

În perioada de mare succes la public, atunci când realiza show-ul principal de după-amiaza la staţia TV condusă pe atunci de Adrian Sârbu, vedeta era dificilă şi extrem de capricioasă. Părea mereu nemulţumită de salariul şi statutul ei, până la urmă, renunţând la emisiunea care a consacrat-o, acceptând o ofertă de 900.000 de dolari, cifră vehiculată pe surse, niciodată confirmată de vreuna din părţi, a lui Sorin Ovidiu Vântu pentru a conduce Romantica TV, o staţie aflată în portofoliul controversatului om de afaceri.

În urmă cu patru ani, vedeta a trecut printr-o mare încercare. A fost diagnosticată cu pancreatită şi după o scurtă perioadă de spitalizare în România, a fost transportată de urgenţă la Viena, unde a fost operată. Adrain Sârbu, managerul grupului în care se afla şi postul Pro TV, a intervenit pentru a-i salva viaţa, deşi Teo nu mai lucra pentru el.

Întreaga opinie publică a urmărit pas cu pas drumul vedetei spre însănătoşire. Şi ea a reuşit.
Teo Trandafir a avut ani de zile probleme cu greutatea. Un program de muncă solicitant, lipsa unui mod de viaţă raţional, un apetit ridicat i-au creat o serie de probleme de sănătate. A ţinut zeci de cure de slăbire şi au existat zvonuri că a luat medicamente de slăbit. Toate acestea i-au distrus pancreasul şi au provocat o criză majoră în viaţa vedetei.

Teo are 46 de ani şi e o prezenţă activă în show-uri de radio şi televiziune încă de la jumătatea anilor '90. Primul succes la public îl are cu o emisiune TV realizată alături de Mircea Badea între anii 1994-1995 la postul Tele7 ABC. Lucrează şi pentru Antena 1, dar adevărata consacrare o va cunoaşte cu Teo Show la Pro TV, unde domină audienţa vreme de cinci ani, înre 2001 şi 2006.

După mai multe neînţelegeri cu conducerea postului, alege să plece la Romantica TV în poziţia de manager. Proiectul este un eşec, iar Teo iese pentru câţiva ani din prima linie a emisiunilor TV, dar popularitatea ei imensă, câştigată la Pro TV o ajută să ajungă deputat în Parlamentul României, fiind aleasă pe listele PDL, în anul 2009.

În anul 2012 renunţă la cariera politică, iar 2013 revine în televiziune, fiind ofertată de către Kanal D. În 2004, a înfiat o fetiţă pe care o iubeşte foarte mult, iar în 2011 a fost căsătorită pentru câteva luni cu Constantin Iosef, un fante pe care l-a cunoscut pe Facebook. Din 2011, starea ei de sănătate s-a îmbunătăţit, iar săptămâna trecută, vedeta a făcut o nouă operaţie, de data aceasta una care avea drept scop îndepăratrea unuor ţesuturi abdominale. Teo şi-a propus să arate bine din nou, iar pentru asta s-a întors la spital.

„După nenorocirea aia de pancreatită rezolvată la Viena, au rămas urme, era şi firesc, dar am zis săru’mâna şi aşa. Doar că acele urme se măreau, pe dinăuntru, an după an. Peretele abdominal era compromis într-o măsură care devenise supărătoare. Aveam impresia că o să mă împrăştii pe jos într-o bună zi. Brrr…. Mi-a fost greu să trăiesc aşa, într-o durere şi spaimă continuă. Mi-a fost greu să zâmbesc şi să suport ironii pentru prestaţii generate mai degrabă de starea mea fizică decât de alegerile mele. Cum să explici că eşti atât de fragil? Pe cine interesează? Păi, pe Doctorul Copăescu, cel care ascultând povestea mea greu de dus, a venit cu un plan complex, de lungă durată, dar logic: să facem operaţia de micşorare a stomacului, să slăbesc şi apoi să reconstruim peretele abdominal cu o plasă mare, pe care s-o punem în abdomen laparoscopic, adică fără tăietură. Miracol, vă jur, dacă nu vedeam cu ochii mei nu credeam vreodată ca aşa ceva se poate în România. Aşa am făcut. Ne-a luat doi ani de încredere şi emoţii, de strânsă relaţie de prietenie şi respect al muncii celuilalt. Acum am pus plasa. Da, mi–a fost frică rău. Nu, n-am avut motive, pentru că la câteva zile de spitalizare, cam trei, eram acasă, în mediul meu, pe picioarele mele. Atentă să nu ridic saci de cartofi şi să nu mut mobila prin casă, cum zice prietenul meu, Cătălin Copăescu, dar zâmbind şi simţind că planul nostu complex a dat roade. Mănânc puţin şi des, mă bucur de soare şi de vremea buna. Mi-era dor să fiu sănătoasă. Sunt întreagă. Sunt fericită şi zâmbesc. Mulţumesc celor pe care îi interesează starea de sănătate a unui om, nu bârfele legate de aceasta. E o dovadă de frumuseţe interioară, de empatie, pentru care mulţumesc. Iar cei care mă vor lovi din nou vor avea o surpriză: sănătoasă, voi primi mai uşor invenţiile lor!”, a scris vedeta pe blogul său teotrandafir.com.

Stirea anterioara

Accident deosebit de grav pe drumul Dorohoi - Havârna. Cinci copii și o femeie în stare gravă – FOTO

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.