Avionul în care se afla Familia Dolănescu, a luat foc în aer!

Avionul în care se afla Familia Dolănescu, a luat foc în aer!

Ionuț Dolănescu și familia lui au avut o mare cumpănă la sfârșitul anului trecut, una care încă îi dă coșmaruri noaptea cântărețului și despre care cu greu și-a găsit curaj să vorbească. Drumul din România spre America, din octombrie, era să fie ultimul. Avionul a luat foc în aer și puțin a lipsit să moară toți pasagerii…

Pe 8 octombrie anul trecut, drumul obișnuit de la o casă la alta, adică din România în America, avea să ia o turnură teribilă pentru Ionuț Dolănescu, soția lui, Doinița și cei trei copii ai cuplului, Vlad Ionuț, Maria Ioana și Iancu Nicolae. Din București până la Frankfurt (Germania) cei cinci au avut un zbor lin, însă cea de-a doua parte a zborului, de la Frankfurt spre Orlando, SUA, a fost una de coșmar. La bordul cursei Lufthansa 464, care a decolat de la Frankfurt cu destinația Orlando, a izbucnit un incendiu în carlinga piloților. Panica s-a instalat în momentul în care fumul înecăcios s-a împrăștiat în interiorul întregii aeronave, atunci pasagerii au început să-și dea seama că lucrurile merg prost și ar putea avea loc o tragedie. A urmat o oră de groază pentru cei 345 de călători și 18 membri ai echipajului. Pilotul și copilotul ai luat decizia de a devia de la cursul stabilit inițial, ca să poată ateriza pe cea mai apropiată aeroport. Într-un final, au reușit să așeze avionul pe sol la Gander, pe insula canadiană Newfoundland.

Până să se vadă salvați din ghearele morții, Ionuț a derulat în minte zeci de scenarii negative. Era îngrozit că întreaga lui familie ar putea pieri. Numai faptul că trebuia să se țină tare de dragul nevestei și al copiilor și să le insufle curaj l-a făcut să-și controleze emoțiile și să încerce să-și păstreze calmul. „E greu de povestit prin ce-am trecut. Mă uitam în ochii înlăcrimați ai soției mele, era mută de spaimă și ne rugam în gând amândoi să nu se trezească vreunul din copii, să nu-i cuprindă spaima și pe ei. Îmi repetam că va fi bine, o repetam cu scopul de a-mi încuraja soția, care s-a dovedit, în ciuda lacrimilor, că e foarte bărbătoasă”, a vorbit pentru prima oară despre acestă cumpănă Ionuț Dolănescu.

După aterizare, cu genunchii încă moi de spaimă, familia soții Dolănescu au început să-și revină și să mulțumească providenței că sunt în viață.

„Pe aeroport ne așeptau ambulanțe, mașini de pompieri, o armată gata să intervină în caz de ceva, ceea ce ne-a dat o stare de bine. Pe copii i-am trezit la aterizare și n-au înțeles mare lucru din forfota generală din avion, ba chiar s-au văzut la știri, dar nu au bănuit nimic. Nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut noi. A fost o lecție de viață care ne-a schimbat radical. Când treci prin așa ceva, începi să prețuiești mai puțin lucrurile materiale. Am învățat că trebuie să prețuim viața în fiecare secundă. Din fericire, am scăpat doar cu o mare sperietură, dar putea fi o catastrofă. Chiar dacă am ajuns la Orlando, Florida, cu o întârziere de peste 20 de ore, important e că am ajuns teferi acasă”, a adăugat fiul marilor interpreți Maria Ciobanu și Ion Dolănescu.

Prin natura meseriei, care-l poartă prin țări străine, dar și pentru că locuiește pe două continente, Ionuț Dolănescu a trebuit să treacă peste traumă. Nu a avut încotro, doar cu avionul poate ajunge din România în America și invers! „Noi, artiștii, suntem mereu pe drumuri și trebuie să ne învingem frica. Tocmai ce am venit de la mama, din Los Angeles, plec la New York, apoi în Italia, unde am o serie de spectacole. Până la urmă, avionul rămâne cel mai sigur mijloc de transport”, ne-a mai mărturisit Ionuț. Sursa: libertatea.ro

Stirea anterioara

Atenție, exerciții de amploare! Pompierii le cer botoșănenilor să nu intre în panică!

Stirea Urmatoare

Bărbat reținut după ce a pipăit o tânără prin constrângere

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.