Andra „Am fost copleșită când am aflat - Iubirea Schimbă Tot”

Andra „Am fost copleșită când am aflat - Iubirea Schimbă Tot”

Andra susține al treilea spectacol la Sala Palatului și demonstrează încă o dată că este un artist iubit. Spectacolul “Iubirea Schimbă Tot” va fi susţinut timp de 3 zile, pe 24, 25 şi pe 26 februarie!  Este o premieră ca un artist să aibă primul spectacol de o asemenea anvergură pentru atâtea zile, iar ea pregăteşte cel mai complex show ţinut vreodată pe scenă Sălii Palatului.

Andra susține al treilea spectacol la Sala Palatului. În 2016, Andra a primit numeroase premii pentru muzică ei şi şi-a doborât propriul record la vizualizări pe Youtube. Clipul “Iubirea schimbă tot” a fost vizionat de peste un milion de ori în mai puţin de 24 de ori, iar “Without You”, următorul ei single, a dublat numărul şi niciun alt artist nu a mai reuşit să egaleze succesul avut la lansare. Ambele piese, “Without You” şi “Love can save it all”, versiunea în engleză a piesei “iubirea Schimbă Tot”, au depăşit graniţele şi au devenit hituri în alte ţări, chiar şi pe alte continente. Ambele piese vor putea fi ascultate la Sala Palatului, dar în variante speciale care vor surprinde spectatorii. Timp de două ore, în cele trei zile, Andra va face un veritabil spectacol.

„Sunt mândră că spectacolul meu este aşteptat de public. Primesc zeci de mesaje zilnic! Am fost copleşită când am aflat că s-au vândut deja aproape toate biletele de la primele două zile de concert anunţate şi le mulţumesc tuturor celor care şi-au cumpărat bilete din timp. Este un vot de încredere foarte important, mai ales pentru că e prima oară când pun în scenă un astfel de show. Împreună cu echipa mea am decis că trebuie să susţinem spectacolul încă o zi, nu vrem să dezamăgim pe nimeni. Aşadar, ne vedem la Sala Palatului pe 24, 25 şi pe 26 februarie!”, a declarat Andra. Sursa: libertatea.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.