Un polițist de frontieră a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unei altercații

Un polițist de frontieră a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unei altercații

Un poliţist de frontieră a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati, după ce a fost implicat într-o altercație. Paul Mihai Lungu de 38 de ani lucrează în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ştefăneşti.

Duminică, aflat în timpul liber, poliţistul s-a dus la un bar din oraş, unde s-a iscat un scandal. În timpul altercaţiei angajatul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră a fost lovit de mai multe ori, cea mai dură lovitură fiind cu o sticlă în cap. Bărbatul a fost transportat de urgenţă la spital unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

„În funcţie de poziţia procesuală şi de rezultatul examinării medico legale urmează a fi continuate cercetările”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al IPJ.

Reprezentanţii IJPF au menţionat că aşteaptă concluziile colegilor de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pompierii au intervenit la stingerea a trei incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.