Un grup de tineri au protestat duminică în Piaţa Revoluţiei din Botoşani

Un grup de tineri au protestat duminică în Piaţa Revoluţiei din Botoşani

Un grup de tineri a protestat, duminică după-amiază, în Piaţa Revoluţiei din municipiul Botoşani protestul fiind unul autorizat. Prin acţiunea lor, tinerii au vrut să îşi manifeste nemulţumirea faţă de actuala clasă politică şi speră ca şi alţii să le urmeze gestul de a ieşi în stradă.

Protestatarii au afişat şi un banner pe care au scris: „Clasa politică, gaşcă penală de hoţi, trădători de ţară, ne vor vinde pe toţi” şi au adus şi o listă cu întreprinderile care s-au închis, la Botoşani.

„Suntem nişte români nemulţumiţi care am stat prea mult şi am întârziat mult prea mult să ieşim în stradă pentru a ne cere dreptate, din ‘89 încoace. Acest protest este îndreptat împotriva întregii clase politice româneşti de după Revoluţie care nu a făcut decât să vândă ţara şi pe noi, implicit. Dacă ar fi să ne adunăm toţi românii care sunt nemulţumiţi în ţara asta cred că ne-am strânge câteva milioane bune. Am stat prea mult şi am întârziat, aşa ne place nouă, cuţitul la os. Nu avem nicio aşteptare referitor la politicieni pentru că ce am avut în ultimii ani s-a făcut scrum. Aşteptările sunt legate de românii adevăraţi care vor să facă ceva. Ideea este să trezim cât mai multă lume care în momentul de faţă e într-o stare de letargie şi aşteaptă să ne vândă la bucată şi să terminăm cu ţara asta”, a spus Ionuţ Bogdan Cărăuşu, unul dintre protestatari.

Tinerii au obţinut autorizaţie de protest pentru trei ore, în zonă fiind şi jandarmi şi angajaţi ai ISU. Sursa: stiri.botosani.ro

Stirea anterioara

Senator Doina Federovici: Sincere condoleanțe domnului prefect Costică Macaleți

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.