Documente inedite scoase la iveală în ultimii 20 de ani de istoricii botoşăneni demonstrează că Răscoala de la 1907, ultima revoltă ţărănească de amploare din Europa, ar fi putut fi prevenită, cu o singură semnătură. Totodată, unul dintre marii boieri din Botoşani a prevestit dezastrul ce avea să cuprindă toată ţara.

Pe 21 februarie 1907, la Flămânzi în judeţul Botoşani a izbucnit ultima mare răscoală ţărănească din istoria Europei. Ţăranii, săraci, obijduiţi şi ţinuţi în mizerie şi analfabetism s-au înarmat cu furci şi topoare. Au atacat casele arendaşilor care stăpâneau marile moşii, au atacat conace şi au gonit pe cârciumarii evrei din Botoşani, fiindcă erau de aceeaşi etnie cu arendaşii. Răscoala s-a extins cu repeziciune de la un judeţ la altul, până a cuprins întregul regat. Culmea, deşi a izbucnit în Moldova, cele mai violente lupte s-au dat în Oltenia.

În luna martie era decretată stare de urgenţă, de către Guvern, iar armata a fost mobilizată, inclusiv rezerviştii. În Oltenia în special, soldaţii au deschis focul asupra ţăranilor care dădeau foc la conace. În luna iunie, revolta era deja înăbuşită. Cifrele oficiale indicau un măcel în toată regula. Au murit peste 11.000 de ţărani iar încă 10.000 au fost arestaţi şi condamnaţi ca şi criminali la ani grei de ocnă. Dezastrul de la 1907, spun istoricii botoşăneni putea fi prevenit printr-o banală semnătură pe nişte acte de învoială între ţărani şi arendaşii de la Flămânzi. De altfel un boier din Botoşani, prevestise catastrofa, cu un an înainte, dar strădaniile sale de a dezamorsa conflictul au fost zădărnicite de minciună şi trădare, aşa cum arată documentele vremii.

Ţăranul român la 1907 era măcinat de sărăcie şi mizerie

Situaţia ţăranilor botoşăneni, dar şi a celor români în general era precară. După cum erau descrişi şi de scriitorii sau intelectualii vremii, Coşbuc, Vlahuţă sau Spiru Haret, scot în evidenţă mizeria trăită de ţăran şi abuzurile îndurate. „Astazi situaţia tăranului este foarte tristă. El nu mai are pământ sau nu are cât îi este de nevoie. De asemenea, nu are păşuni şi, din pricina lipsei hotărniciilor, drumuri de ieşire la moşii nu are, învoielile sunt apăsătoare, iar administraţiunea publică nu-i i-a niciodată partea”, spunea Vasile Kogălniceanu în 1904. Totodată după împroprietărirea din 1864, boierii au rămas tot cu cele mai bune pământuri, iar ţăranii aveau pământ prost şi puţin.

„Ţăranul român la 1907, era măcinat de sărăcie şi mizerie. Muncea mult pe nimic. Doar cuminţenia îl ţinea să nu se revolte. Marilor boieri le plăcea viaţa la oraş, nu mai stăteau pe moşii. Au dat în arendă pământurile lor, unor profesionişti în ale arendăşiei. Oamenii care vroiau să scoată profit din agricultură. Luau şi dădeau pe cămată la ţărani, iar îndatoririle le fixau la nişte cote inumane. Ţăranul trebuia să muncească întâi pe moşia arendaşului şi apoi pe a sa. Putea răscumpăra zilele de muncă cu bani, care era din ce în ce mai mulţi. Se ajungea şi la 250-300%. Scopul arendaşilor era să facă profit şi atât. Boierilor nu le păsa de ce fac arendaşii, că pământul era dat”, spunea în 2005 istoricul botoşănean Ionel Bejenaru.

Cuminţeania i-ar fi ţinut pe mai departe în obijduire pe ţăranii românii. Şi asta în condiţiile în care îndurau bătăi şi umilinţe după cum reiese din nişte documente inedite găsite de istoricul Ionel Bejenariu. ”Se arată în aceste documente, nişte plângeri ale ţăranilor botoşăneni, mai ales a celor din regiunea Flămânzi, care reclamau comportamentul oamenilor arendaşilor. Se vorbeşte de ţărani umiliţi, de femei bătute pe ţarină, de copi luaţi abuziv la muncă şi aduşi bătuţi şi dezbrăcaţi”, spunea Ionel Bejenaru.

Premoniţiile prefectului Văsescu

În 1906, marile moşii ale lui Mihalaki Sturdza de la Flămânzi, o regiune care bătuse recordul la producţia de porumb în anii 1904-1906, era disputată de doi arendaşi evrei, două personaje care aveau adevărate ”trusturi” arendăşeşti,. Unul dintre aceştia era renumitul Mochi Fische, arendaş de orgine evreiască venit din Bucovina austriacă şi care deja avea în zona Moldovei arendate de la boieri 11 moşii, cu câteva sute de mii de hectare. Rivalul în afaceri pe moşia mănoasă a Flămânziului era Berman Juster, cumnatul său. Pentru a obţine sprijinul ţăranilor de pe moşie, omul arendaşului Fischer, adminstratorul Gheorghe Constantinescu a promis oamenilor învoieli avantajoase, adică muncă puţină pe domeniile arendaşului şi contracte cu 25 de lei falcea de pământ şi 15 lei falcea de imaş.

„Pentru a obţine sprijinul ţăranilor, omul arendaşului a promis tot ceea ce doreau să audă ţăranii. Sunt documente în acest sens. În primul rând că vor avea mai mult timp pentru a-şi ara ogoraşele. De altfel despăgubirea pentru zilele de muncă la care nu se prezentau era acceptabilă. Oamenii au crezut şi l-au susţinut pe Fischer”, povestea Ionel Bejenaru. Mochi Fischer câştigă moşia Flămânzi pentru care trebuie să plătească în urma procesului cu Berman Juster o despăgubire de un milion de lei, o sumă uriaşă în aceea perioadă. ”Gândurile arendaşului era departe de a-şi ţine promisiunea. Nu avea cum să ofere avantaje ţăranilor, fiindcă era un arendaş profesionist, trebuia să scoată profit din acele terenuri şi mai ales să acopere răscumpărarea”, afirmă Ionel Bejenariu. Sursa: adevarul.ro