Seria de congrese ale Martorilor lui Iehova, „Să urmăm exemplul lui Isus!”, susţine valorile familiale la Botoșani

Seria de congrese ale Martorilor lui Iehova, „Să urmăm exemplul lui Isus!”, susţine valorile familiale la Botoșani

Martorii lui Iehova vor vorbi despre cheia fericirii în viaţa de familie la Congresul din 2015, „Să urmăm exemplul lui Isus!”, care se va ţine la SALA POLIVALENTA „ELISABETA LIPA" Botosani.

Această serie de congrese de trei zile va arăta cum îi poate ajuta exemplul lui Isus pe părinţi şi pe copii să clădească o familie puternică şi unită. În program se vor analiza și idei din renumita Predică de pe munte rostită de Isus.

FILIMON DANIEL, reprezentantul de presă al congresului explică: „Sfaturile din Predica de pe munte a lui Isus sunt mereu actuale și îi pot ajuta pe părinţi să-şi folosească în mod eficient timpul şi resursele ca să clădească un cămin sigur şi plin de iubire”.

Martorii lui Iehova invită la congres oamenii de toate vârstele.

Prima zi de congres va fi în 24.07.2015. Programul începe la ora 9.30 în toate cele trei zile de congres. Intrarea este liberă, congresele Martorilor lui Iehova fiind susţinute în întregime prin donaţii.

Persoana de contact pentru mass-media la nivel regional: Filimon Daniel Tel:0744.142.977 sau 0745.369.124

Stirea anterioara

Caravana care aduce CULTURALA la tine acasă vine și la Botoșani

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.