Pompierii din Moldova se întrec la Botoşani.

Pompierii din Moldova se întrec la Botoşani.

Pompierii din Moldova se vor întrece, în perioada  27 – 29 iulie, la Botoşani, pentru a-şi demonstra abilităţile de salvatori profesionişti, în cadrul Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă – etapa zonală.

Competiţia este organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani şi va alinia la start loturile aparţinând Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele Suceava, Iaşi, Neamţ, Bacău şi Botoşani.

Având ca obiectiv fundamental dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, concursul are patru probe, respectiv „scara de fereastră”, „pista cu obstacole pe 100 m ”, „ştafeta 4 x 100 m ” şi „realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”. Probele sunt identice cu cele ale concursurilor sportive internaţionale ale pompierilor, organizate de Comitetul Internaţional de Prevenire şi Stingere a Incendiilor (C.T.I.F.).

Şedinţa tehnică va avea loc miercuri, între orele 14.30 – 15.30, urmând ca pe 28 iulie, concurenţii să susţină „scara de fereastră” pe trenul de instrucţie a Detaşamentului de Pompieri Botoşani şi „pista cu obstacole pe 100 m ” şi „ştafeta 4 x 100” pe Stadionul Municipal Botoşani. Ultima probă, „realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”, se va desfăşura pe 29 iulie, pe Stadionul Mecanex din municipiul Botoşani. Loturile care se vor clasa pe primele 11 locuri vor participa la etapa naţională a concursului, care se va desfăşura luna viitoare, la Iaşi.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.