Noutăţi pentru admiterea la şcolile de subofiţeri jandarmi

Noutăţi pentru admiterea la şcolile de subofiţeri jandarmi

Tinerii botoşăneni interesaţi să urmeze o carieră în Jandarmeria Română, dar care nu îndeplineau condiţiile impuse de înălţimea minimă obligatorie, au acum ocazia să se înscrie pentru admiterea la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni, sesiunea ianuarie 2017, deoarece criteriul de înălţime a fost eliminat prin Ordin al ministrului afacerilor interne.

Rămâne în continuare valabil însă, pentru jandarmi, criteriul privind inexistenţa unor semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară.

Evaluarea performanţei fizice a candidaţilor constă în parcurgerea unui traseu practic-aplicativ, precizările generale referitoare la această probă şi elementele care îl compun fiind postate pe site-ul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, www.jandarmeriabotosani.ro, secţiunea carieră, „Probele, normele şi baremele sportive - admitere ianuarie 2018”.

La evaluarea performanţei fizice a candidaţilor pentru admiterea în instituţiile de învăţământ care pregătesc personal pentru nevoile M.A.I. nu se admit contestaţii.

Reamintim celor interesaţi că ultima zi de înscriere este 05 decembrie a.c., activităţile de recrutare fiind desfăşurate până la această dată la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, din municipiul Botoşani, str. I.C. Brătianu, nr.110 – 112, în zilele de marţi şi joi, între orele 09.00 – 12.00.

Pentru relaţii suplimentare, apelaţi numărul de telefon 0231/511533 (interior 24527).

Stirea anterioara

Contractul pentru realizarea drumului strategic, semnat de vicepremier și ministrul Fondurilor Europene, în prezența a zeci de primari din județ

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.