Jandarmii botoșăneni vor asigura ordinea publică la meciul F.C. Botoșani – F.C. Ceahlăul Piatra Neamţ

Jandarmii botoșăneni vor asigura ordinea publică la meciul F.C. Botoșani – F.C. Ceahlăul Piatra Neamţ

Partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoşani – F.C.Ceahlăul Piatra Neamţ se va desfăşura, sâmbătă, 09 noiembrie 2013, începând cu ora 14.00, pe Stadionul municipal Botoşani.

Măsurile specifice de securitate şi protecţie a participanţilor la această partidă de fotbal vor fi asigurate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani, în cooperare cu alte structuri cu atribuţii în domeniu (poliţie, poliţie locală, pompieri, firmă de securitate).

Jandarmii botoşăneni vor acţiona pentru  prevenirea şi combaterea faptelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice sau de altă natură, înainte, pe timpul şi după terminarea partidei, precum şi  pentru restabilirea ordinii publice , în situaţia în care a fost tulburată.

Accesul în stadion al publicului va fi permis începând cu ora 12.00, pe cele două porţi principale dinspre Calea Naţională ( porţile 1 şi 2 ), iar accesul suporterilor echipei oaspete se va efectua  pe  poarta numărul 3.

Pentru fluidizarea circulaţiei în zona stadionului şi prevenirea aglomerărilor generatoare de discomfort la porţile de acces, recomandăm  spectatorilor să aibă asupra lor biletul de acces pe care îl vor prezenta forţelor de ordine, la intrarea în dispozitivul de prefiltrare instalat pe trotuarul din faţa stadionului, de pe Calea Naţională, să vină din timp la stadion, să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea duce la manifestări violente, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale şi să solicite imediat, în mod direct sau prin apel 112, intervenţia forţelor de ordine, atunci când situaţia o impune.

Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege, obiecte contondente ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă şi trebuie să ocupe doar locurile prevăzute pe documentele de acces. Este interzisă parcarea autoturismelor pe strada Calea Naţională, în zona stadionului de fotbal.  Comercializarea băuturilor alcoolice în zona stadionului este interzisă, conform legii 60/1991, în intervalul orar 12:00 – 16:00.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Tânăr rănit după ce s-a izbit cu mașina într-un cap de pod apoi s-a răsturnat pe carosabil

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.