Fost director al Direcției Copilului, angajată a CJ decedată într-un tragic accident

Fost director al Direcției Copilului, angajată a CJ decedată într-un tragic accident

Fostul director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), în prezent angajat al Consiliului Județean, Silvia Simiușcă în vârstă de 53 de ani, a decedat într-un tragic accident.

Inima Silviei Simiușcă a încetat să mai bată în seara de Ajun după ce a fost implicată într-un tragic accident petrecut pe raza localității Mihail Kogălniceanu. Silvia Simiușcă era pasageră într-o mașină condusă de sora ei în vârstă de 32 de ani. Tânăra a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent într-un copac aflat pe marginea drumului.

În urma impactului un adolescent în vârstă de 15 ani, nepotul său a decedat pe loc, iar Silvia Simiușcă a decedat câteva ore mai târziu la spital.

Stirea anterioara

Un român a construit covorul lui Aladin: un vehicul individual de zbor la mică înălţime

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.