Focare de oreion în licee din trei municipii din județul Suceava

Focare de oreion în licee din trei municipii din județul Suceava

DSP Suceava monitorizează opt focare de oreion ce includ 133 de cazuri în unități de învățământ din trei municipii din județ, a declarat, vineri, adjunctul instituției, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu.

Sursa citată a spus că evoluția acestor focare a debutat la începerea acestui an școlar și se manifestă în Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei.

Adjunctul DSP Suceava a precizat că în municipiul Fălticeni s-au înregistrat trei focare de oreion, unul la Colegiul ''Vasile Lovinescu'' cu 28 de cazuri, altul la Colegiul ''Mihai Băcescu'' cu 8 cazuri și un al treilea la Colegiul Național ''Nicu Gane'' cu 34 de cazuri.

În Câmpulung Moldovenesc se manifestă trei focare, respectiv la Colegiul Național ''Dragoș Vodă'' cu 19 cazuri, la Colegiul Silvic ''Bucovina'' cu 25 de cazuri și la Liceul Tehnologic cu 8 cazuri.

La Vatra Dornei s-au înregistrat două focare, unul cu 7 cazuri la Liceul Teoretic ''Ion Luca'' și un altul cu 4 cazuri la Școala Generală nr. 2.

În toate focarele s-au adoptat măsuri specifice, sunt monitorizate permanent, iar în unitățile de învățământ vizate se efectuează zilnic triajul epidemiologic al elevilor.

Zorescu a arătat că, în cazul oreionului, un focar se declară închis după 21 de zile de la înregistrarea ultimului caz de îmbolnăvire, precizând că de la începutul anului 2015 și până la sfârșitul lunii noiembrie, în județ, s-au depistat 213 cazuri de infecții urliene (n.r.—oreion). Sursa: agerpres.ro

Stirea anterioara

Autoturism „capitonat” cu peste 600 pachete de ţigări de contrabandă - FOTO

Stirea Urmatoare

Noi schimbări în cazul Cardului de Sănătate! Ce trebuie să știe românii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.