Femeie în stare de ebrietate, accidentată pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi

Femeie în stare de ebrietate, accidentată pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi

O femeie a ajuns la spital în urma unui accident petrecut vineri, 13 ianuarie 2017, în jurul orei 19.35, pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi.

Din primele cercetări, se pare că un taximetrist din Dorohoi, conducea un autoturism Dacia Logan pe sensul de urcare al Bulevardului Victoriei din Dorohoi, iar la intersecția cu Aleea Victoriei a acroșat o femeie în vârstă de 61 de ani.

La locul accidentului a ajuns o ambulanță SMURD care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Municipal Dorohoi. Conform cadrelor medicale, femeia prezenta halenă alcoolică și nu prezenta nicio escoriație cu excepția unei sângerări nazale. Totodată, la fața locului a fost un echipaj de poliție mixt care a dirijat traficul și un echipaj din cadrul Poliției Municipale Dorohoi care efectuează cercetări la fața locului pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului.

Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de negativ, iar în continuare se efectuează cercetări pentru aplicarea soluțiilor procedureale.

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.