Elevii botoşăneni, aşteptaţi să participe la Şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă

Elevii botoşăneni, aşteptaţi să participe la Şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă

Peste 300 de elevi botoşăneni de gimnaziu vor frecventa, în perioada 11 – 26 iulie, cursurile Şcolii de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă „Prezent şi Viitor în Siguranţă”.

Înscrierile se fac la Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, instituţie parteneră a proiectului educaţional, alături de Instituţia Prefectului Judeţului Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Societatea Naţională de „Cruce Roşie” – Filiala Botoşani, Palatul Copiilor Botoşani – Clubul Copiilor Dorohoi, Primăria comunei Mihai Eminescu şi Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani.  

Ajunsă la cea de-a şasea ediţie, Şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă, unică la nivel naţional, se adresează elevilor din clasele V - VIII, care învaţă la şcolile din judeţul Botoşani.

Astfel, în zilele de 11, 14, 18, 21 şi 25 iulie, între orele 9.00 – 13.00, grupuri de câte 60 de copii vor participa la cursurile organizate de pompieri.

În zilele de 12, 15, 19, 22 şi 26 iulie, elevii vor fi evaluaţi cu privire la nivelul cunoştinţelor din domeniul situaţiilor de urgenţă acumulate. Din fiecare serie, câte 10 elevii care au obţinut cele mai bune rezultate în urma evaluării vor participa la Tabara de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă, care în acest an se va organiza la Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” – Memorialul Ipoteşti, în perioada 01 – 05 august 2016.

În tabără, elevii vor putea să îşi dezvolte priceperile şi deprinderile în a reacţiona a situaţii de urgenţă, dar să se şi relaxeze.

Programul se va desfăşura pe serii, astfel:

Seria I-a: 11 - 12.07.2016, la Sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani (pentru unităţile de învăţământ din municipiul Botoşani);

Seria a II-a: 14 - 15.07.2016, la Sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă  „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani (pentru localităţile limitrofe din mediul rural);

Seria a III-a: 18 - 19.07.2016, la sediul Gărzii de intervenţie Săveni;

Seria a IV-a: 21 - 22.07.2016, la sediul Detaşamentului de pompieri Dorohoi;

Seria a V-a: 25 - 26.07.2016, la sediul Centrului de pregătire şi informare preventivă în domeniul situaţiilor de urgenţă Ştefăneşti.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.