Doina Federovici şi Mihaela Huncă prezente la inaugurarea Şcolii europene din Vârfu Câmpului - VIDEO/FOTO

Doina Federovici şi Mihaela Huncă prezente la inaugurarea Şcolii europene din Vârfu Câmpului - VIDEO/FOTO

Comuna Vârfu Câmpului se poate mândri cu o nouă școală, ridicată la standarde europene. Astăzi, 12 noiembrie, s-a tăiat panglica la una din cele mai mari investiții din Vârfu Câmpului, în ultimul timp.

La eveniment au participat mai multe oficialități de la județ, care au fost lângă primarul, Aurel Ungureanu, la tăierea panglicii. Alături de edilul șef, au fost prezenți: Doina Elena Federovici, vicepreședinte al Consiliului Județean Botoșani, Mihaela Huncă, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Victor Mihalachi, patronul firmei Victor Construct care a realizat această construcție și actualul director al Școlii din Vârfu Câmpului, Iuliana Sofronie.

„Le mulțumesc tuturor pentru că mi-au fost alături și îmi sunt și astăzi aici la inaugurarea acestei școli. Mă bucur că întreaga comunitate din Vârfu Câmpului se poate mândri cu o astfel de școală în care actul de educație poate să aibă loc în condiții perfecte”, a declarat Aurel ungureanu, primarul comunei Vârfu Câmpului.

Totul a început în anul 2006, când un colectiv venit de la Banca Mondială în vizită în comună, a observat faptul că sălile de clasă, cancelaria şi toate corpurile de clădire sunt neîncăpătoare şi vechi. Asfel s-au oferit să ajute comunitatea de aici printr-o finanţare cu care să se ridice o nouă şcoală. În anii 2007 şi 2008 s-au făcut demersurile necesare, iar începând cu anul 2009 s-a început semnarea actelor.

În anul 2011 s-au terminat de efectuat toate actele şi s-a organizat licitaţia pe care a câştigat-o firma Victor Construct. Aceştia au început lucrul la clădire în noiembrie 2011 şi într-un timp record, până în luna aprilie 2012, lucrarea a fost finalizată. Din cauza faptului că nu au fost bani la bugetul local pentru racordarea la utilităţi, inaugurarea clădirii s-a amânat. În toamna anului 2012 s-au primit bani de la Consiliul Judeţean şi împreună cu sume de la bugetul local s-a rezolvat această problemă. Investiţia s-a ridicat la un total de aproximativ 16 miliarde de lei din care 2 miliarde a fost racordarea la utilităţi.

În această clădire vor învăţa copiii de la grădiniţă şi cei din clasele I-IV, fiind un total de aproximativ 200 de copii. Doina Federovici s-a arătat încântată de această investiţie de la Varfu Câmpului şi a promis că va reveni cu plăcere şi le va fi alaturi copiilor şi la sfârşitul anului şcolar.

„Noi, Consiliul Judeţean împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean ne dorim ca în perioada imediat următoare toţi copii din fiecare localitate din judeţ,, care sunt viitorul nostru, să beneficieze de şcoli frumoase, curate şi igienizate, pentru ca ei să înveţe la standarde europene, pentru că toţi suntem cetăţeni europeni. Vom fi alături de dumneavoastră, de domnul primar, domnul viceprimar şi de administraţia locală de aici oricând ne veţi solicita ajutorul şi sperăm în continuare ca prin Consiliul Judeţean să facem tot ce putem noi, ca şcolile alături de sănătate să aibă locul pe care îl merită.”, a declarat Doina Elena Federovici, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.

„Şcoală frumoasă, cinste cui te-a făcut”, cu aceste cuvinte şi-a început discursul Mihaela Huncă, inspector general al Inspectoratului Școlar Judeţean, care a fost alături de comunitatea locală la deshiderea Şcolii din Vârfu Câmpului.

„Este o şcoală frumoasă şi mă bucur pentru copiii care astăzi vor intra pentru prima dată în ea. Este foarte important mediul în care se desfăşoară activitatea educativ-instructivă pentru că îi motivează mai mult pe elevi şi vin cu plăcere la şcoală. Este foarte important că s-a rezolvat această investiţie şi este important faptul că întreaga comunitate se poate bucura de o şcoala nouă. Vreau să felicit comunitatea, inclusiv Primăria Vârfu Câmpului, care a înţeles utilitatea acestei clădiri.”, a declarat Mihaela Huncă, inspector general al Inspectoratului Școlar Judeţean Botoşani.

Vezi Galerie VIDEO&FOTO, Click AICI!

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Depistat la volan fără permis de conducere cu ajutorul aplicației eDAC

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.