Campanie împotriva înjurăturilor din stadion iniţiată la Prefectură

Campanie împotriva înjurăturilor din stadion iniţiată la Prefectură

O serie de materiale care să impulsioneze suporterii echipelor de fotbal în folosirea unui limbaj decent vor fi realizate în următoarea perioadă şi montate pe stadionul municipal, sau în alte locaţii unde se desfăşoară activităţi similare. Campania pentru un limbaj curat pe stadioane a fost propusă astăzi la Prefectură în cadrul Comisiei Judeţene de Acţiune Împotriva Violenţei în Sport, subprefectul Gelu Ţigănucă motivând necesitatea unor astfel de acţiuni prin numărul mereu crescut al minorilor care participă alături de părinţi la meciurile de fotbal din divizia I sau a III-a.

Sunt foarte mulţi copii care merg să asiste la aceste partide, să încurajeze echipele locale, iar, din păcate, informaţiile noi pe care le află sunt dominate de ceea ce aud acolo: înjurături strigate de oameni maturi. Cei mici fie se sperie, fie consideră că au în faţă noi modele pe care trebuie să le urmeze. Vă vorbesc din proprie experienţă şi cred că toţi botoşănenii care merg cu familia la meciuri au trecut prin astfel de momente jenante. Trebuie să facem ceva. Poate, în timp, schimbăm aceste metehne ale lipsei de civilizaţie. Există şi alte metode de a ne manifesta dezacordul cu ce se întâmplă pe teren.”, a explicat subprefectul de Botoşani.

Sarcina de realizare şi afişare a materialelor de campanie pentru un limbaj curat revine Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, Radu Humelnicu, directorul instituţiei, precizând că acestea vor fi confecţionate din economiile făcute la alte capitole bugetare.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.