Trimite stirea ta ! redactie@ziarebotosani.ro

DorohoiNews.ro
ZiareBotosani.ro
DorohoiNews.ro
Aproape de tragedie! Angajat al unei firme de cablu a căzut de pe scară și a fost transportat de urgență la spital

Aproape de tragedie! Angajat al unei firme de cablu a căzut de pe scară și a fost transportat de urgență la spital

Adaugat pe 07 Sep 2015
Categorie : Local

I.D., în vârstă de 40 ani, angajat la S.C. MEDIA SYSTEM TELEVISION S.R.L. Botoşani, punct de lucru George Enescu, s-a deplasat în data de 07.09.2015 în jurul orelor 10.30, pe raza comunei Cordăreni, împreună cu un coleg de serviciu, pentru a efectua lucrări de remediere a unor defecţiuni la reţeaua de cablu de televiziune  din localitate, gestionată de societatea menţionată.

În timp ce colegul de muncă verifica reţeaua pentru depistarea altor defecţiuni, numitul I.D. s-a urcat pe o scară pentru a efectua lucrări de reparaţie la un cablu TV montat pe un stâlp din zonă, iar, pe fondul neatenţiei, a căzut pe sol, de la o distanţă de circa 4 metri, accidentându-se.

După producerea evenimentului acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Dorohoi pentru îngrijiri medicale şi stabilit diagnosticul de politraumatism prin cădere de la înălţime.

Întrucât acuza dureri la nivelul trunchiului, muncitorul a fost transferat la Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani pentru efectuarea de investigaţii suplimentare.

Evenimentul va fi cercetat de către angajator, iar dosarul de cercetare va fi înaintat spre verificare şi avizare Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani, conform prevederilor Legii  nr. 319 din 2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă actualizată şi H.G. 1425 din 2006 actualizat, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006.


DorohoiNews.ro


ZiareBotosani.ro

Local: Alte articole din aceasta categorie