Aproape 40 mii de pensionari din județul Botoșani scutiți de la plata impozitului pe venit și a contribuţiei la sănătate

Aproape 40 mii de pensionari din județul Botoșani scutiți de la plata impozitului pe venit și a contribuţiei la sănătate

Începând cu luna februarie 2017, peste 25.170 de pensionari se bucură de scutirea de la plata contribuţiei la bugetul de asigurări sociale de sănătate şi peste 14.490 de persoane de eliminarea impozitului pe venitul din pensii.

După cum deja este cunoscut, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 2/2017, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, începând cu plata drepturilor de pensii aferente lunii februarie 2017, se elimină contribuţiile de asigurări sociale de sănătate pentru pensionari, iar plafonul de impozitare a veniturilor din pensii se ridică la 2.000 de lei. Precizăm că, până în luna ianuarie 2017 inclusiv, veniturile din pensii au fost impozitate, în situaţia în care treceau de un anumit plafon, cu o cotă de 16%. Mai precis, venitul impozabil lunar din pensii era stabilit prin scăderea din pensie a contribuției individuale de asigurări sociale de sănătate de 5,5% și a sumei neimpozabile lunare de 1.100 de lei.

Potrivit normelor generale de drept, noile dispoziţii legale se aplică doar drepturilor care se cuvin începând cu luna februarie 2017. În situaţia în care, după această dată, pensionarilor li se cuvin şi li se plătesc drepturi restante cu titlu de pensie (ca urmare a efectuării unor recalculări/revizuiri prevăzute de lege), pentru aceste sume se calculează şi se reţin atât contribuţia de asigurări sociale de sănătate, cât şi impozitul, în cotele prevăzute de lege pentru lunile anterioare datei de 1.02.2017, pentru care se achită drepturi restante.

„Pentru a preveni orice confuzie cu privire la sumele care se regăsesc pe taloanele mandat de plată a pensiilor, precizăm că, acolo unde apar astfel de drepturi restante, sumele se evidenţiază distinct faţă de drepturile de pensie aferente lunii în curs. În acelaşi mod se evidenţiază şi sumele reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate şi impozitul calculat, după caz”, declara Ioan Buzila, director executiv al CJP Botosani.

Precizăm că, la această dată, în baza de date a CJP Botoşani, se află în evidenţă un număr de 14.496 de pensionari cu pensii ale căror cunatumuri sunt cuprinse între 1.100 si 2.000 de lei  care vor beneficia de scutirea de la plata impozitului de 16%. De asemenea, începând cu data de 1 februarie, se vor bucura de scutirea de la plata contribuţiei la bugetul de asigurări de sănătate un număr de 25.178 de pensionari care, până în luna ianuarie 2017, au plătit această contribuţie.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.