Accident la Corlăteni! Doi bărbați au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina

Accident la Corlăteni! Doi bărbați au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina

Două persoane au fost rănite într-un accident rutier produs pe raza comunei Corlăteni, în această după-amiază. În eveniment a fost implicat un singur autoturism în care se aflau doi bărbați.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, dar și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat cei doi bărbați, în vârstă de 36 respectiv 42 de ani, erau ieșiți din mașină. Aceștia au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autovehiculului.

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Stirea anterioara

Meteorologii au emis o atenționare COD GALBEN de vânt

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.