22 de intervenţii ale pompierilor botoșăneni în ultimele 24 de ore

22 de intervenţii ale pompierilor botoșăneni în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi şi au intervenit în 22 de situaţii de urgenţă: patru incendii, două misiuni de îndepărtare a unor ţurţuri de pe marginea acoperişurilor unor clădiri care prezentau pericol pentru trecători, două misiuni de monitorizare a acţiunilor de deszăpezire pe drumurile judeţene şi naţionale din judeţ, transportul unei persoane bolnave, din apartamentul proprietate, la ambulanţă şi 13 cazuri de acordare a primul ajutor medical.

Pericol îndepărtat de pompieri

Miercuri, 29 ianuarie 2014, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru îndepărtarea mai multor ţurţuri de gheaţă, care s-au format pe marginea acoperişurilor a două clădiri din municipiul Botoşani. Cei care au cerut ajutor erau îngrijoraţi că bucăţile de gheaţă s-ar putea desprinde oricând şi răni trecătorii sau avaria autoturismele parcate în zonă. Cu ajutorul autoscării mecanice, pompierii au urcat pe acoperişurile celor două clădiri şi au îndepărtat ţurţurii de gheaţă de mari dimensiuni. Intervenţiile au durat mai bine de o oră, pericolul fiind îndepărtat.

Locuinţe afectate de incendii

Miercuri, 29 ianuarie 2014, locuinţele a patru botoşăneni din Săveni, Horia (comuna Mitoc) şi Cătămărăşti Deal (comuna Mihai Eminescu), au fost afectate de incendii izbucnite ca urmare a nerespectării normelor de prevenire şi stingere a incendiilor la exploatarea coşurilor de fum şi a instalaţiilor electrice. Pentru stingerea celor patru incendii au acţionat 17 angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, cu patru autospeciale cu apă şi spumă, mai bine de trei ore. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de peste 100.000 lei.

Valoarea pagubelor materiale înregistrate a fost estimată la 10.000 lei.

Având în vedere prognoza meteo potrivit căreia se vor înregistra temperaturi scăzute, I.S.U. Botoşani recomandă populaţiei judeţului să respecte, în continuare, atât acasă, cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.