Se dau bani de la Guvern pentru toți elevii care au rezultate bune la Capacitate și Bac

Se dau bani de la Guvern pentru toți elevii care au rezultate bune la Capacitate și Bac

După focul examenelor naționale, elevii care s-au remarcat cu note maxime la evaluările finale vor avea parte de o recompensă financiară de la stat.

Mai exact, cei care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și care au început deja liceul vor primi 2.000 de lei. În schimb, elevii de liceu care au reușit performanța de a lua bacalaureatul cu media 10 vor primi o sumă mai mare, respectiv 5.000 de lei. Acestea conform unui proiect de hotărâre a guvernului, făcut public de Ministerul Educației.

Anunțul care a fost făcut sună astfel: „Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 2.000 de lei fiecărui absolvent al clasei a VIII-a care a obținut media 10 la evaluarea națională, sesiunea 2023”.

Acest lucru înseamnă că, în mod similar cu anul anterior, tinerii care s-au străduit și au reușit să obțină note maxime vor fi recompensați pentru efortul lor.

Totodată, „Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 5.000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2023”, după cum indică același document.

Lista celor care vor beneficia de aceste stimulente financiare, precum și modalitatea de acordare a acestora se aprobă printr-un ordin al ministrului educației, asta include și beneficiarii de anul trecut, când sumele au fost identice. Aprobarea listei cu beneficiarii anului trecut a avut loc la 4 luni după cele două examene și după aflarea rezultatelor.

Concret, potrivit informațiilor oficiale, „În anul 2023, un număr de 92 absolvenți de liceu au obținut media 10 la examenul de bacalaureat (78 la examenul național bacalaureat și 14 la examenul de bacalaureat german), sesiunea iunie-iulie 2023, iar 466 absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10 la evaluarea națională”.

Mai mult decât atât, este important de menționat și faptul că impactul acestei măsuri nu a fost calculat în nota de fundamentare, dar dacă ne luăm după datele disponibile, putem face o estimare. Astfel, sumele aferente pentru aceste premii ar fi de 932.000 de lei pentru elevii de nota 10 la Evaluarea Națională (Capacitate) și de 460.000 de lei pentru cei cu 10 la Bac. În total, ne referim la suma de 1,392 milioane lei.

Comparativ cu anul trecut, când au fost 476 de premianți, în acest an numărul acestora a crescut, ajungând la 558 elevi. Aceștia pot fi mândri de performanța lor, reușind să obțină rezultate maxime în condițiile unor examene naționale dificile.

Educația copiilor nu e o treabă ușoară și nici ieftină. Concret, meditațiile îi pot costa pe părinți peste 2000 de euro pe an.

Suma uriașă pe care o toacă părinții pe copiii lor
Astfel, datele ne arată că majoritatea elevilor – peste 60% – apelează la meditații pentru cel puțin o materie, în special cei de clasa a VIII-a, ce se pregătesc pentru Evaluarea Națională. Potrivit unui sondaj realizat de Salvați Copiii, doar un elev din trei se simte pregătit pentru examene. Așadar, nu e de mirare că timpul mediu alocat meditațiilor este de peste două ore pe săptămână.

Profesorii se bucură de această cerere în creștere și, în ultima perioadă, au proliferat anunțurile pe site-urile de profil. De exemplu, un profesor de matematică cu 25 de ani de experiență oferă meditații individuale, la domiciliul elevilor sau la domiciliul său astfel:

„Pentru clasele 0-8: PACHET 1=maxim 3 probleme=20 lei; PACHET 2=maxim 6 probleme=40 lei; PACHET 3=maxim 9 probleme=60 lei; Pentru clasele 9-12: PACHET 4=maxim 3 probleme=40 lei; PACHET 5=maxim 6 probleme=80 lei; PACHET 6=maxim 9 probleme=120 lei.”

Există și profesori mai tineri, de 28 de ani, cu 5 ani de experiență, care oferă ore de consultație și pregătire la matematică pentru elevii din clasele 1-8, exclusiv online. În acest caz, o oră de meditație costă 40 de lei dacă are loc la domiciliul profesorului. În schimb, dacă profesorul merge la domiciliul elevului, tariful crește la 50 de lei pe oră.

De la începutul anului, se observă o creștere a cererii de meditații și pentru elevii din clasele primare. De exemplu, un profesor titular oferă ajutor la teme și meditații la română, matematică și engleză, și organizează chiar și „Școala de vară” în vacanță.

Până când ajungi la prețurile, nu te aștepți la sumele pe care le văd părinții. În mediul rural, o oră de meditație poate costa între 50 și 60 de lei, iar în orașele mari, suma poate atinge și 100 de lei pe ședință.

Stirea anterioara

Cum îți menții articulațiile sănătoase

Stirea Urmatoare

Tânăr rănit după ce s-a izbit cu mașina într-un cap de pod apoi s-a răsturnat pe carosabil

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.