Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani – Știm mai multe, suntem mai buni! - FOTO

Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani – Știm mai multe, suntem mai buni! - FOTO

S-a mai încheiat o „săptămână altfel”, una încărcată de activități dintre cele mai diverse. Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 11 Botoșani, alături de cadre didactice și părinți, s-au bucurat de alegerile făcute prin intermediul unui chestionar aplicat la clase. Acesta a dezvăluit dorințele copiilor și a stabilit direcția în care aveam să ne îndreptăm în perioada 18 – 22 aprilie 2016: excursii, filme, spectacole, vizite tematice, ieșiri în aer liber, discipline de studiu văzute din unghiuri neașteptate, activități practice sau de voluntariat și lista ar putea continua.

În vreme ce elevii claselor V-VIII au pornit fie prin oraș, pe urmele lui Eminescu, fie la Sucevița sau la București, cei mici s-au bucurat de un carnaval, au mâncat dulciuri făcute cu mânuțele lor, au făcut cumpărături (cu lista de acasă la îndemână), au confecționat diverse obiecte ornamentale cu temă pascală și au fost la spectacole de teatru și film.

Activitățile sportive îi atrag în continuare pe elevi, indiferent de vârstă, așa că profesorii de educație fizică au organizat concursuri în sala de sport sau în aer liber – ocazie grozavă pentru susținere și competiție în egală măsură.

Nu am uitat că pe 23 aprilie sărbătorim Ziua Mondială a Cărții și Ziua Bibliotecarului, ocazie perfectă pentru (încă) o vizită la biblioteca școlii, de data aceasta cu flori și mulțumiri pentru munca ascunsă a oamenilor din spatele cărților.

Ultima zi a săptămânii „Să știi mai multe, să fii mai bun!” a animat trotuarul din fața școlii. Colaborarea dintre Primăria Municipiului Botoșani, Urban Serv S.A. și Inspectoratul Școlar Botoșani a condus la o acțiune menită să sensibilizeze și să responsabilizeze comunitatea cu privire la importanța mediului în care trăim. Sub sloganul „Botoșani – oraș curat”, acțiunea s-a potrivit ca o mănușă Zilei Pământului, astfel că elevii Școlii Gimnaziale Nr. 11 au reiterat necesitatea colectării selective a deșeurilor, precum și reciclarea acestora. Înarmați cu saci de gunoi, zeci de copii au făcut curățenie, după care au împărțit flyere prin care au amintit că orașul este oglinda locuitorilor săi.

S-a mai încheiat o „săptămână altfel”, spuneam. Sigur că, oricât am încerca, nu vom reuși niciodată să descriem nici bucuria copiilor de a-și vedea alegerile respectate, nici energia și efortul de care a fost nevoie pentru a le duce la bun sfârșit, dar feedback-ul așteptat de la elevi a fost unul pozitiv. Au plecat în vacanță cu un zâmbet până la urechi și făcând deja planuri pentru anul viitor.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

ISU Botoșani: Respectarea regulilor de prevenire a incendiilor

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.