Trimite stirea ta ! redactie@ziarebotosani.ro

DorohoiNews.ro
ZiareBotosani.ro
DorohoiNews.ro
Rezultate definitivat 2015. Profesorii din Botoșani află dacă au trecut examenul

Rezultate definitivat 2015. Profesorii din Botoșani află dacă au trecut examenul

Adaugat pe 14 Iul 2015
Categorie : Invatamant

Ministerul Educației a publicat, marți dimineață, rezultatele obținute de candidații care au susținut acum câteva zile examenul de definitivat.

Din cei 159 de candidați care au susținut acest examen în județul Botoșani, doar 73 de candidați au obținut note peste 8, procentul de promovare fiind 45,91%, înainte de contestații.

Cei nemulțumiți de rezultate pot depune contestații astăzi, până la ora 21.00 și miercuri, între orele 09.00 și 15.00, la Liceul cu Program Sportiv.

Sindicaliştii de la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (F.S.L.I.) au cerut luni Ministerului Educaţiei să facă o verificare a modului în care s-au formulat subiectele de la examenul de definitivat din acest an, dar şi baremul de corectare.

Ei susţin că baremul pentru subiectul de psihopedagogie de anul acesta este ambiguu şi potrivit acestuia candidaţii ar fi trebuit să dezbată şi alte teme. /sindicaliştii spun că au primit mai multe plângeri de la profesorii care au susţinut acest examen, care au arătat că există o  neconcordanţă între subiectul numărul 3 din programa de psihopedagogie şi baremul de corectare, care prevede tratarea subiectului altfel decât în programă.  Profesorii mai sunt nemulţumiţi şi de faptul că nu li se mai iau în considerare notele de la inspecţiile din timpul anului şi că, până acum, susţineau examenul în trei zile, iar nota minimă era 6, iar acum, cu aceeaşi materie, au la dispoziţie numai 4 ore, iar nota minimă este 8.

Vezi AICI rezultatele la definitivat 2015


DorohoiNews.ro


ZiareBotosani.ro

Invatamant: Alte articole din aceasta categorie