Început de toamnă, început de an școlar în comuna Ibănești

Început de toamnă, început de an școlar în comuna Ibănești

Ca în fiecare an, la început de septembrie, Școlile Gimnaziale din comuna Ibănești își deschid în mod festiv porțile, pentru a-i primi pe elevi în noul an școlar.

Festivitatea de deschidere a anului școlar 2015-2016 a debutat la ora 8:00 la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Dumbrăvița, iar la ora 9:00 oficialitățile au fost prezente și la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Ibănești.

Sunetul clopoțelului a răsunat pentru elevii din ciclul gimnazial și primar, în prezența cadrelor didactice, membrilor administrației locale și părinților.

După slujba de TE DEUM oficiată de preoții parohi Mihai Bogdan Ștefan, pr. Berechea Ovidiu, pr. Iftode Marian și pr. Foca Claudiu, toți cei prezenți au ascultat cu emoție și bucurie cuvântările de învățătură încărcate de emoția revederii.

Cuvântul de început a aparținut d-nei Director prof. Mariana Magopeț. Dumneaei a adus la cunoștință celor prezenți frumusețea și dotările școlilor, a prezentat noutățile, structura noului an școlar și repartizarea elevilor pe clase.

„(...) Pentru cele două instituții școlare din comuna Ibănești, anul şcolar 2012-2013 debutează cu clădiri bine puse la punct, cu săli proaspăt igienizate. Toate strălucesc de curățenie datorită seriozităţii cu care s-a muncit peste tot. Avem o școală minunată, modernă, primitoare și strălucitoare care poate oricând să concureze ca și dotare și amenajare cu orice altă școală din județ și din țară. Toate acestea se datorează în primul rând domnului primar și Consiliului Local, care se implică în toate acţiunile noastre și ne ajută împreună cu întreg colectivul pe care-l conduce. Un nou an școlar înseamnă pentru voi încă o treaptă în drumul vostru spre cunoaștere, către lumină. Posibilitatea de a fi mai buni, mai drepți, cinstiți și demni ne-o dă educația primită în școală. Școala este cea care poate să creeze cel mai bine deprinderi de muncă ordonată, poate cultiva frumosul și poate da încredere în capacitățile intelectuale și de voință. Să aveți convingerea că școala vă pregătește pentru viață, punând în valoare întregul vostru potențial intelectual și afectiv.

Dragi elevi, voi trebuie să conștientizați că ființa umană fără educație este sortită izolării și anonimatului, în vreme ce omul educat are șansa devenirii, a integrării în societate și când vă este mai greu, vă invit să reflectați la cuvintele lui Aristotel care spunea că ”rădăcinile învățăturii sunt amare, dar roadele ei sunt dulci”. Este necesar, dragi elevi, să înțelegeți că trebuie să învățați nu atât pentru școală, cât mai ales pentru viață. Noi, profesorii, vă stăm alături, călăuze și prieteni mai mari la care puteți apela ori de câte ori aveți nevoie. Noi dorim să vă sădim în suflete încrederea și respectul pentru valorile umane fundamentale: binele, adevărul, speranța, munca, încrederea, responsabilitatea, seriozitatea, punctualitatea, toleranța, spiritul de echipă, aprecierea muncii celorlalţi, competitivitatea.
Dragi părinți, vă asigurăm că vom face tot ceea ce ne stă în putință pentru a răspunde exigențelor Dumneavoastră. Copiii Dumneavoastră au profesori bine pregătiți, baza materială este modernă, localul este modernizat și vă pot garanta securitatea copiilor dumneavoastră atunci când sunt la școală și la toate activitățile organizate de și în instituția noastră. Vă rugăm să răspundeți chemărilor școlii pentru că fără o colaborare strânsă școală – familie este greu să reușim. Fie ca noul an şcolar să vă aducă multe bucurii, satisfacţii, împliniri şi multă sănătate!”

Primarul comunei Ibănești, dl. ing. Romică Magopeț a nunațat în cuvântul său importanța educației pentru om și societate.

„(...) Școala este un dar. Iar educația primită în școală este cel mai frumos dar pe care îl poate dobândi omul. Educația este cea care ne reprezintă. Cu toții ne naștem egali, dar devenim inegali prin educațe. Mesajul meu este acela de a munci mult mai mult pentru că numai așa veți fi realizați.
Important este să luăm cât mai multă educație pentru a deveni oameni. Un om poate devenim OM numai dacă are educație.

Dragi părinți, dumneavoastră sunteți cei care trebuie să contribuiți la educarea copiilor și să fiți în permanentă legătură cu școala. Trebuie să-i indrumați și să vă constituiți într-un mediu sănătos și echilibrat, astfel încât copilul să se dezvolte armonios.

Cadrele didactice sunt cele mai bune. Sunt adevărate modele pentru dumneavoastră și vă pot ajuta să luați Lumina și să o împărtășiți și voi, la rândul vostru, mai departe. (...) Vã doresc tuturor un an bun, în care succesul să fie cununa eforturilor dumneavoastră!”

În încheiere, cuvântul a fost preluat de agentul de poliție Mihai Maxin, din partea postului comunal de poliție. Acesta a precizat următoarele aspecte:

„Siguranța în școli constituie o prioritate pentru Poliția Română. Prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor reprezintă un capitol semnificativ în activitatea pe care o desfășurăm, pentru ca în zona unităților de învățământ să nu se comită violențe sau alte fapte ilegale. La început de an școlar, vă asigurăm de sprijinul necondiționat, de experiența pe care o avem, astfel încât împreună cu dumneavoastră, părinți și profesori, să dezvoltăm un mediu sigur pentru educație.

Dragi elevi, vrem să știți că suntem alături de voi și că împreună putem găsi soluții la problemele cu care vă confruntați. Nu ezitați să ne cereți sprijinul atunci când este nevoie! Mult suucces în noul an școlar tuturor!”

La finalul festivităţii, așa cum a obișnuit, domnul primar ing. Romică Magopeţ a oferit cadouri educative necesare în actul de învățare micilor elevi care au păşit pentru prima dată în şcoală.

Stirea anterioara

Școală Profesională la Vlăsinești inaugurată de inspectorul general școlar

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.