Trimite stirea ta ! redactie@ziarebotosani.ro

DorohoiNews.ro
ZiareBotosani.ro
Ce opțiuni au tinerii care nu au luat Bac-ul

Ce opțiuni au tinerii care nu au luat Bac-ul

Adaugat pe 10 Iul 2015
Categorie : Invatamant

Experţii în Educaţie îi sfătuiesc pe tinerii care au picat examenul de maturitate să nu renunţe şi să încerce să-l promoveze în sesiunea următoare. Dacă totuşi nu reuşesc sau nu vor, absolvenţii de liceu pot să-şi continue studiile la o şcoală postliceală.

 

Elevii care nu au luat examenul de maturitate ar trebui să continue să înveţe.

 

Cel puţin aşa susţin experţii în Educaţie care arată că opţiunile pentru elevii care nu au luat Bac-ul sunt destul de limitate. Astfel, tinerii sunt sfătuiţi să mai încerce să obţină diploma, dar să se pregătească bine înainte. Dacă însă vor să-şi continue studiile fără diplomă de Bac, cea mai bună opţiune este să urmeze o şcoală postliceală, unde pot fi inclusiv meditaţi pentru susţinerea ulterioară a examenului de maturitate. Un alt argument pentru urmarea unei şcoli de meserii este rata ridicată de angajabilitate la absolvire, atât pe piaţa muncii din România cât şi în străinătate. "Din fericire, elevii se pot duce la şcoli postliceale, şcoli de meserie bune şi performante din care să înveţe o meserie asemănătoare celei pe care ar fi învăţat-o la şcoala profesională. Din păcate, nu am văzut ca statul să dea o atenţie deosebită şcolilor postliceale chiar dacă în general sunt private, ele trebuie ajutate. Este foarte bine să înveţi o meserie căutată pe piaţa muncii. De altfel, elevii aceştia au deja 18 - 19 ani, mai bine să urmeze o postliceală decât să-şi câştige pâinea din muncă necalificată", este de părere profesorul Ştefan Vlaston, expert în Educaţie şi fost director al unui liceu tehnologic.

Postliceala sanitară, magnet pentru tinerii fără Bac

De departe cea mai căutată specializare de postliceală este cea de asistent medical generalist. La Şcoala Postliceală "Carol Davila" din Bucureşti, spre exemplu, mai sunt libere aproximativ 500 de locuri din cele 750 scoase la concurs. "Admiterea constă într-un interviu vocaţional prin care se descoperă înclinaţia pe care o are candidatul pentru meseria de asistent medical. Înscrierile se pot face până pe 10 septembrie, deci după a doua sesiune de Bac şi în acest interval au loc şi interviurile, care se stabilesc pe parcurs în funcţie de numărul de candidaţi înscrişi. Dacă elevii se înscriu fără să aibă diplomă de Bac, atunci noi îi ajutăm să promoveze examenul, oferindu-le meditaţii gratuite chiar din timpul verii, pentru a ajunge să promoveze în a doua sesiune, din toamnă", a explicat pentru „Adevărul" directoarea Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila", Daniela Stoian. În ceea ce priveşte taxa de şcolarizare, aceasta este de 2.800 de lei pe an, plătibilă în patru sau opt rate, iar cursurile durează trei ani. „Avem şi stagii de parctică de câte două-trei săptămâni în ţări precum Marea Britanie, Germania, Spania, Italia sau Danemarca", a mai spus Stoian. De la Şcoala Postliceală „Carol Davila", elevii pot să iasă asistenţi medicali generalişti, asistenţi balneo-fizioterapie şi recuperare sau asistenţi medicali de farmacie.

Picaţii la Bac aglomerează rândurile şomerilor

Unii tineri văd drept opţiune şomajul, imediat după terminarea liceului. Spre exemplu, anul trecut, după prima sesiune de Bac au cerut ajutorul de şomaj peste 6.500 de absolvenţi de liceu din toată ţara, de două ori mai mulţi decât în iunie 2013.

Cei mai mulţi dintre cei care au ales şomajul au absolvit licee tehnologice şi vocaţionale, fiind vorba de aproximativ 4.800 dintre tineri, cei mai mulţi fiind din Galaţi, Harghita şi Dâmboviţa. Sursa: adevarul.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

Invatamant: Alte articole din aceasta categorie