Au început înscrierile pentru Școala de vară „Călătorie în lumea poveștilor europene”

Au început înscrierile pentru Școala de vară „Călătorie în lumea poveștilor europene”

Școala Gimnazială „Grigore Antipa”, în parteneriat cu Asociația Little League Botoșani organizează în perioada 1 iulie - 30 august 2016, o școală de vară, sub sloganul „Călătorie în lumea poveștilor europene”. Copiii care se vor înscrie în acest program vor avea ocazia să participe la activități atractive și diversificate.

Programul este de opt ore pe zi, taxa de participare fiind de 20 de lei/zi de copil. În această taxă sunt incluse o masă de prânz și două gustări. Menționăm câteva dintre activitățile cuprinse în program: cursuri de limba engleză, dans, muzică, pictură, quilling, minidramatizări, activități în aer liber, jocuri distractive și interactive, sport, muzică, modelaj.

Persoanele interesate își pot înscrie copiii până la data de 15 iunie 2016, contactându-le pe doamnele profesoare pentru învățământ primar de la Școala Gimnazială „Grigore Antipa”: Ababei Bianca și Asoltanei Loredana, la numerele de telefon 0758.416.089 sau 0745.370.576.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Pompierii au intervenit la stingerea a trei incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.